Miracolul Spinoza Viața ne joacă uneori feste curioase. Doi bărbați, printre cele mai mari genii ale umanității, s-au născut la mai puțin de o lună distanță, au trăit foarte modest la doar câțiva kilometri unul de celălalt, au murit relativ tineri (la 43 și 44 de ani) și suficient de săraci pentru a lăsa datorii moștenitorilor lor. Chiar dacă opera lor a avut un anumit impact în timpul vieții lor, abia la mai bine de două secole după moartea lor geniul lor a fost recunoscut și influența lor a devenit globală. Unul a fost pictor, celălalt filosof. Amândoi s-au născut în Olanda în 1632. Johannes Vermeer și Baruch Spinoza nu s-au întâlnit niciodată. Totuși, dincolo de biografiile lor, există o legătură izbitoare în opera lor: lumina. Calitatea luminii din interioarele lui Vermeer reflectă argumentele luminoase ale lui Spinoza, făcându-ne să vedem umanitatea și lumea diferit. L-am întâlnit pe Spinoza destul de târziu în viață, dar a fost una dintre cele mai semnificative întâlniri ale existenței mele. Atunci am înțeles de ce Vermeer a fost pictorul care, fără îndoială, m-a atins cel mai mult: armonia dezvăluită de lumina din pânzele sale, asemenea gândirii filosofului, are un efect profund calmant asupra mea. Când studiam filosofia la universitate, la începutul anilor 1980, Spinoza nu făcea parte din programa oficială de învățământ. 

Era menționat doar pe scurt într-un curs de filozofie politică. Abia în 2012, în timp ce scriam cartea mea *Despre fericire: o călătorie filosofică *, am descoperit cu adevărat gândirea acestui filosof evreu de origine portugheză, care a trăit în Olanda în secolul al XVII-lea . Doi prieteni, ambii experți în Spinoza, Raphaël Enthoven și Bruno Giuliani, m-au introdus în *Etică * și le sunt profund recunoscător: a fost dragoste la prima vedere. În primul rând - ca toate epifaniile în care intervine un efect de oglindă - pentru că am recunoscut multe aspecte ale propriei mele viziuni despre lume în cadrul acesteia. În al doilea rând, pentru că m-a condus pe căi pe care nu le explorasem încă și m-a obligat să-mi pun întrebări noi și pertinente. În ultimii cinci ani, l-am văzut aproape zilnic. A devenit un prieten drag, chiar dacă nu împărtășesc neapărat toate ideile lui. În ciuda numeroaselor încercări din scurta sa viață, bucuria se află în centrul filosofiei lui Spinoza, iar influența sa m-a determinat să scriu Puterea bucuriei doi ani mai târziu, când treceam și eu printr-o încercare a vieții .