Autor Gabriel Garcia Marquez
Categorie Ficțiune
Subcategorie Cărți de dragoste

Pierderea memoriei de care a suferit tatăl nostru în ultimii săi ani a fost, cum e uşor de imaginat, foarte grea pentru noi toţi. Dar îndeosebi modul în care această pierdere i-a diminuat posibilităţile de a scrie mai departe cu obişnuita sa rigoare a fost pentru el o sursă de frustrare disperantă. Ne-a şi spus-o odată, cu claritatea şi elocinţa unui mare scriitor: „Memoria e materia mea primă şi, în acelaşi timp, instrumentul meu. Fără ea, nu există nimic.” Ne vedem în august a fost rodul unui ultim efort de a continua să creeze împotriva dificultăţilor. Procesul a fost o goană între perfecţionismul artistului şi slăbirea facultăţilor sale mintale. Prelungul dus-întors al numeroaselor versiuni ale textului este descris amănunţit de prietenul nostru Cristobal Pera, în notele lui pentru această ediţie, mult mai bine decât am putea s-o facem noi. în momentul acela, noi cunoşteam doar sentinţa de pe urmă a lui Gabo: „Cartea asta nu e bună. Trebuie distrusă.”
N-am distrus-o, dar am lăsat-o la o parte, cu speranţa că timpul va decide ce să facem cu ea. Citind-o încă o dată, după aproape zece ani de la moartea lui, am descoperit că textul avea foarte multe şi încântătoare merite. E drept, nu e atât de cizelat cum sunt cărţile lui cele mai importante. Are unele inegalităţi şi mici contradicţii, dar nimic care să ne împiedice să ne bucurăm de calităţile cele mai remarcabile ale operei lui Gabo: capacitatea inventivă, poezia limbajului, naraţiunea captivantă, înţelegerea fiinţei umane şi dragostea lui pentru trăirile şi nefericirile acesteia, mai cu seamă din dragoste. Dragostea, probabil tema principală a întregii sale creaţii. Considerând cartea mult mai bună decât ne-o aminteam, ne-am gândit la altă posibilitate: aceea că lipsa facultăţilor care nu i-a permis lui Gabo să termine cartea l-a împiedicat şi să-şi dea seama cât este de bună. Printr-un act de trădare, am hotărât să punem mai presus plăcerea cititorilor săi faţă de toate celelalte consideraţii. Dacă ei se vor bucura, e cu putinţă ca Gabo să ne ierte. Avem încredere că aşa va fi.
TOP 10 Cărți