Treaba mea e să pun diagnostic bolilor rare. La facultatea de medicină obișnuiau să ne spună: — Când auzi sunet de copite, te gândești la cai, nu la zebre. E o altă variantă a briciului lui Occam: „Răspunsul cel mai bun e cel simplu“. Și e un sfat bun. Nodulii limfatici umflați și febra mare ar putea indica boala Kawasaki, dar e mult mai probabil să fie o infecție cu streptococ. Până ajung la mine, majoritatea pacienților au explorat deja răspunsurile cele mai simple. Le-au fost deja făcute analizele de 8 până la 15 specialiști de la Johns Hopkins, Mayo Clinic și alte centre medicale excelente din țară. Dacă era să fie un răspuns simplu, l-ar fi descoperit. Pacienții care vin la mine sunt mistere: un băiat de 14 ani, sănătos și atletic, care ajunge să sufere ani de zile de dureri îngrozitoare după o ruptură a unui ligament încrucișat anterior și o inundație la subsol; o consultantă în afaceri pentru corporații internaționale care se trezește brusc într-o sală de conferințe cu 15 directori executivi, o migrenă și fără să aibă habar cum a ajuns acolo. Strategia mea dintotdeauna a fost să tratez persoana în întregul său, și nu doar simptomele. Ca om de știință în domeniul medical eram convins că, atunci când pacienții cu dureri cronice au un trecut plin de agresiuni emoționale, fizice și infecțioase, toate aceste agresiuni trebuie cumva să aibă un efect cumulat. Toate au loc în acel ecosistem care este corpul. Trebuie că există un punct unic de origine care le leagă pe toate. Întrebarea m-a bântuit: care este mecanismul de la bază? În cele din urmă l-am descoperit. Această carte spune povestea indiciilor care au dus la această descoperire, la acel moment Evrika! când am înțeles dintr-odată ce ne scăpa, și a rezultatelor ulterioare când am confirmat, pacient după pacient, că toate simptomele lor, aparent fără legătură între ele, aveau de fapt o unică bază neurologică. Până la urmă s-a redus totul la briciul lui Occam. Steve Jobs a spus cândva că oamenii care au idei inovatoare nu doresc întotdeauna să-și asume creditul pentru ele. — Ei doar au observat ceva. Iar după o vreme au înțeles ce au văzut¹, spunea el. Viziunile lor derivă din capacitatea de a face niște conexiuni pe baza experienței pe care o au. Exact așa simt și eu. A fost nevoie ca mai întâi să trec prin anii de școală, să consult pacienți, să am mentor și prin practic fiecare experiență pe care am avut-o legat de medicină și de familie, pentru a face asemenea conexiuni.