Ridicându-şi privirea din graficul de pacienţi aflat pe biroul său din lemn de
mahon,doctocul Joel Benedict dădu cu ochii de prietena şi colega lui,care
năvălise pe uşa cabinetului fără minima politeţe de a bate la uşă.Avea întru totul
aerul unui comandant de tanc gata pentru bătălie,ceea ce Joel suspecta că nu
putea să însemne decât bucluc-el aflându-se,fără doar şi poate,la „recepţie”.Cel
puţin pentru moment,se gândi s-o lase să creadă că ea se afla „la comandă”,chiar
dacă asta era o postură pe care şi-o rezerva întotdeauna pentru sine.
-Vrei să pofteşti înăuntru,Lydia?,întrebă el cu un zâmbet ironic,în timp ce ea se
aşeza într-unul din fotoliile de piele castanie din faţa biroului,de parcă ar fi avut
de gând să rămână acolo până la următoarea eră glaciară.
-Nu face pe deşteptu,Joel,replică ea,încrucișându-şi picioarele.Am intrat deja.
-Mda,am remarcat.Păi,atunci,poate vrei să-mi spui de ce ai venit,ca să mă pot
întoarce şi eu la treburile mele,zise el,făcând un semn cu mâna spre teancul
nesfârşit de hârtii care se aduna veşnic pe colţul stâng al biroului.
Spera să le rezolve devreme în ziua aceea,împreună cu telefoanele pe care le
avea de dat,astfel încât să poată prinde cel puţin o oră de navigaţie înainte de
apusul soarelui,când briza înceta să mai bată.
-Cu plăcere.Lydia trânti o broşură pe birou,în faţa lui,apoi bătu apăsat cu degetul
arătător peste ea.
-Mi-am luat libertatea să te înscriu la un curs pentru o mică completare a
educaţiei tale,Joel.Un curs care,în mod garantat,îţi va lărgi...orizontul.