Şi să încercăm să trecem de turnul de
pază fără salvconduct? Ne-ar trimite direct la
Maestrul Gurloes.
— Dar de ce-o fi plecat straja?
— N-are importanţă, a zis Drotte şi a
zgâlţâit poarta. Eata, la vezi dacă te poţi
strecura printre bare.
Drotte era căpitanul nostru, aşa că Eata
şi-a vârât un braţ şi un picior printre barele de
fier, dar ne-am dat seama de îndată că n-ar fi
izbutit nicicum să-şi tragă şi trupul.
— Vine cineva, a şoptit Roche.
Drotte l-a smuls pe Eata dintre bare.
M-am uitat în josul străzii. Nişte felinare
se legănau prin zgomote de paşi şi voci,
înăbuşite de ceaţă. Eu m-aş fi ascuns, dar
Roche m-a oprit, spunându-mi:
— Stai, văd lănci.
— Crezi că se întoarce straja?
El a clătinat din cap:
— Sunt prea mulţi.
— Cel puţin doisprezece bărbaţi, a zis
Drotte.
Încă uzi de la înotul în Gyoll, am aşteptat.
În cotloanele minţii mele, tot acolo stăm şi
acum, tremurând. Aşa cum ceea ce pare
nepieritor tinde să se îndrepte spre propria
distrugere, clipele care la vremea lor par cele
mai scurte prind din nou viaţă – nu numai în
amintirea mea (care, când e să fac socoteala
de pe urmă, n-a pierdut nimic), ci şi în bătăile
inimii şi în zburlirea părului, reînnoindu-se la
fel cum Commonwealth-ul nostru se
reconstituie în fiecare dimineaţă, în chemările
stridente ale goarnelor sale.