Nota autorului 

Nu am un glob de cristal. Am, totuşi, o metodă care mi-a fost de folos, deşi poate nu este perfectă, în a înţelege trecutul şi a anticipa viitorul. Sub haosul aparent al istoriei, sarcina mea este să încerc să văd ordinea – şi să anticipez ce evenimente, tendinţe şi tehnologii va aduce cu ea această ordine. A face anticipări pentru următorii 100 de ani poate părea un act frivol, dar, aşa cum sper că veţi constata, este doar un proces raţional, fezabil şi nicidecum frivol. În viitorul nu foarte îndepărtat voi fi bunic, şi unii dintre nepoţii mei cu siguranţă vor trăi să vadă secolul XXII. Acest gând face toată această acţiune a mea foarte reală. În această carte, voi încerca să transmit un sens al viitorului. Bineînţeles că voi greşi multe dintre detalii. Însă scopul este să identific tendinţele majore – geopolitice, tehnologice, demografice, culturale, militare – în sensul lor cel mai general şi să identific evenimentele importante care ar putea avea loc. Aşa cum cred că veţi vedea, ceea ce urmează să fac nu este un proces aşa de anevoios sau de intimidant precum pare. Voi fi fericit dacă voi arăta cum funcţionează lumea azi şi cum explică acest lucru, în mod credibil, mersul lumii în viitor. Voi fi încântat dacă nepoţii mei, răsfoind această carte în 2100, vor avea motive să spună: „Nu e rău deloc.”

Introducere în era americană 

Imaginaţi-vă că aţi trăit în vara anului 1900, la Londra, pe vremea aceea capitala lumii. Europa conducea emisfera estică. Aproape că nu exista loc pe lume care să nu fi fost controlat, direct sau indirect, din capitala europeană. În Europa domneau liniştea şi pacea şi o prosperitate fără precedent. Interdependenţa europeană datorată comerţului şi investiţiilor ajunsese atât de mare, încât populaţia integră era convinsă că izbucnirea unui război devenise imposibilă – şi, dacă nu era imposibilă, un eventual război nu avea cum să dureze mai mult de câteva săptămâni –, căci pieţele financiare globale nu ar fi putut să facă faţă presiunii. Viitorul părea previzibil: o Europă liniştită şi prosperă avea să conducă lumea. Imaginaţi-vă acum vara anului 1920. Europa fusese sfâşiată de un război ce păruse fără de sfârşit. Continentul era destrămat. Imperiile Austro-Ungar, Rus, German şi Otoman dispăruseră, iar milioane de oameni îşi pierduseră viaţa într-un conflict care durase ani la rând. Războiul a luat sfârşit odată cu intervenţia unei armate americane de un milion de oameni – o armată care a plecat la fel de rapid cum venise. Comunismul domina Rusia, dar nu era sigur că va supravieţui. Ţări care se aflaseră la periferia puterii europene, cum ar fi Statele Unite şi Japonia, s-au ridicat dintr-odată ca potenţiale puteri decisive. Un lucru însă era sigur – tratatul de pace care fusese impus Germaniei garanta că aceasta nu va mai putea să reînvie prea curând. Imaginaţi-vă acum vara lui 1940. Germania nu numai că revenise în forţă, dar, pe deasupra, cucerise Franţa şi domina Europa. Comunismul supravieţuise, iar Uniunea Sovietică era acum aliata Germaniei naziste. Marea Britanie rămăsese singură împotriva Germaniei şi, din punctul de vedere al celor mai mulţi cetăţeni raţionali, războiul era la final. Dacă nu avea să existe un Reich de o mie de ani, atunci, cu siguranţă, soarta Europei era decisă pentru un secol de-atunci încolo. Germania urma să domine Europa şi să moştenească Imperiul European.