Dacă întrebăm pe un european cult la ce anume se gândeşte când aude cuvântul "om" atunci, aproape întotdeauna, în mintea sa intră în conflict una cu alta trei sfere de idei, care nu pot fi conciliate între ele. Este vorba, o dată, de sfera de idei a tradiţiei iudeo-creştine despre Adam şi Eva, creaţie, paradis şi cădere. În al doilea rând, de sfera de idei greacă antică, în care conşti inţa de sine s-a ridicat, pentru prima oară în lume, la conceptul situării sale deosebite, sub forma tezei că omul ar fi om prin faptul că posedă "raţiune", logos, phronesis, rafia, mens-logos însemnând aici atât discurs cât şi capacitatea de a concepe "cc este"-le propriu fiecărui lucru. De această concepţie se leagă strâns doctrina potrivit căreia la fundamentul întregii lumi stă o raţiune supraomenească, din care omul, el singur dintre toate fiinţele, se împărtăşeşte. A treia sferă de idei, care astăzi a devenit de asemenea tradiţie, este cea a ştiinţei moderne a naturii şi a psihologiei genetice după care omul, un produs târziu al dezvoltării planetei Pământ, este o fiinţă ce s-ar deosebi de formele anterioare existente în lumea animală numai prin gradul de complexitate al amestecului unor energii şt 9 capacităţi care, de altfel, se întâlnesc deja şt m natura sub umană. Acestor trei sfere de idei le lipseşte orice unitate în raportul lor reciproc. Aşa se face că avem o antropologie naturalist ştiinţifică, una filozofică şi una teologică ce nu ţin cont una de alta - o idee unitară de5pre om însă nu avem. Ştiinţele speciale care se ocupă cu omul, al căror număr este în creştere, oricât de preţioase ar fi, mai degrabă pun în umbră esenţa omului decât o luminează. Dacă, mai departe, ne gândim că cele trei sfere de idei tradiţionale sunt astăzi, în afară de aceasta, zdruncinate, că în mod cu totul special, s-a clătinat soluţia darwinistă la problema originii omului, atunci putem spune că, în nici o altă epocă a istoriei, omul nu a devenit atât de problematic pentru el însuşi ca în prezent. Pe acest motiv m-am decis să întreprind, pe fundamentele cele mai largi cu putinţă, o nouă încercare de a da o antropologie filozofică. În cele ce urmează aş vrea să discut numai câteva puncte care privesc esenţa omului În relaţie cu plantele şi animalele şi, în continuare, poziţia metafizică specială a omului şi voi trimite numai la o mică parte a rezultatelor la care am ajuns.