Titlu Încleștarea regilor vol1, vol2

Autor George R.R. Martin
Categorie Ficțiune
Subcategorie Fantezie

descarca-george-rr-martin-inclestarea-regilor-vol1-vol2-pdf

Prolog 

Coada cometei brăzda cerul dimineţii, o dâră roşie care sângera deasupra Pietrei Dragonului, ca o rană pe cerul scăldat în nuanţe de trandafiriu şi violet. Maester stătea în balconul bătut de vânt al apartamentelor sale. Acesta era locul în care poposiseră corbii, după un zbor îndelungat. Împestriţaseră cu murdăria lor garguiele care se ridicau, înalte de patru metri, la stânga şi la dreapta sa – un câine al iadului şi un şarpe înaripat, două dintre miile care se odihneau pe zidurile bătrânei fortăreţe. Când a venit întâia oară la Piatra Dragonului, armata de personaje fantastice l-a stânjenit, dar cu trecerea anilor, se obişnuise cu ele. Acum erau pentru el ca nişte vechi prieteni. Priveau toţi trei cerul, cu semnul lui prevestitor. 

Maester nu credea în semne. Şi totuşi… aşa bătrân cum era, Cressen nu mai văzuse niciodată o cometă măcar pe jumătate atât de strălucitoare, darămite de culoarea aceea, o culoare înspăimântătoare, a sângelui, a focului şi a asfinţitului. Se întreba dacă garguiele lui mai văzuseră ceva asemănător. Se aflau aici dinaintea venirii lui şi vor rămâne încă vreme îndelungată, după ce el nu va mai fi. De-ar putea vorbi limbile din piatră… Ce nebunie! Se sprijini de metereze, cu marea fremătând dedesubt, simţind sub degete asprimea pietrei negre. Garguie care să vorbească şi profeţii pe cer. Sunt un om bătrân care a dat în mintea copiilor. 

Oare înţelepciunea dobândită în decursul unei vieţi întregi îl părăsise împreună cu sănătatea şi puterile? Era un maester, care a învăţat şi a trudit în marea Citadelă a Vechiului Oraş. Ce se alesese de el, dacă mintea îi era plină de superstiţii, ca aceea a unui rândaş neştiutor? Şi totuşi… şi totuşi… cometa continua să ardă chiar şi în lumina zilei, în timp ce un abur palid, cenuşiu, se ridica din craterele fierbinţi ale Muntelui Dragonului, aflat în spatele castelului, iar cu o dimineaţă înainte, un corb alb adusese vorbă chiar de la Citadelă, veşti mult aşteptate, dar nu mai puţin înfricoşătoare, veşti despre sfârşitul verii. Toate, semne. Prea multe, ca să nu le dea crezare. Ce înseamnă toate acestea? îi venea să strige. 

— Maester Cressen, avem oaspeţi. Pylos îi vorbise cu glas domol, de parcă s-ar fi temut să nu tulbure meditaţiile solemne ale lui Cressen. De-ar fi ştiut ce aiureli îi treceau prin cap, ar fi strigat. Prinţesa vrea să vadă corbul alb. Mereu cuviincios, Pylos o numea acum prinţesă, întrucât nobilul ei tată era rege. E împreună cu bufonul ei. Bătrânul întoarse spatele răsăritului, sprijinindu-se cu o mână de şarpele înaripat. 

— Ajută-mă să mă aşez în scaun şi pofteşte-i înăuntru.