Începe căutarea 

— DE CE AM FĂCUT ASTA? se întrebă Golan Trevize. Nu era o întrebare nouă. De când sosise pe Gaia, şi-o pusese de multe ori. În răcoarea plăcută a nopţii, se trezea dintr-un somn adânc şi o auzea răsunându-i tăcut în minte, ca un uşor răpăit de tobă: De ce am făcut asta? De ce am făcut asta? Acum însă, pentru prima oară, reuşise să i-o pună lui Dom, înţeleptul Gaiei. Dom ştia foarte bine în ce tensiune se afla Trevize. Avea capacitatea de a percepe starea emoţională a Consilierului. Însă nu putea face nimic. Gaia nu trebuia să se atingă niciodată, în nici un fel, de mintea lui Trevize. Şi cel mai bun mod de a rămâne imun la tentaţie era să ignore ceea ce simţea. 

— La anume te referi, Trev? întrebă el. Îi era foarte greu să pronunţe numele proprii mai lungi de o silabă. Trevize începuse să se obişnuiască. 

— La decizia pe care am luat-o, spuse Trevize. Am ales Gaia ca model pentru viitorul omenirii. 

— Ai ales bine, spuse Dom. Era aşezat pe un scaun, iar ochii îmbătrâniţi şi înfundaţi în orbite îl priveau deschis, fără sentimente ascunse, pe bărbatul din Fundaţie. Trevize stătea în picioare. 

— Asta o spuneţi voi. — Eu/noi/Gaia ştim că ai ales bine. Pentru noi, importanţa ta deosebită decurge din asta: ai capacitatea de a lua o decizie corectă, bazându-te pe informaţii incomplete. Iar această decizie corectă deja ai luat-o. Ai ales Gaia! Ai refuzat anarhia unui Imperiu Galactic construit pe tehnologia Primei Fundaţii, ca şi anarhia unui Imperiu Galactic bazat pe puterea mentală a celei de-A Doua Fundaţii. Ţi-ai dat seama că niciuna dintre aceste opţiuni nu poate duce la o stabilitate de durată. Aşa că ai ales Gaia. 

— Da, spuse Trevize. Exact! Am ales Gaia, un superorganism; o întreagă planetă, cu minte şi personalitate unică, integratoare. Care, pentru a putea exprima inexprimabilul, a avut nevoie să inventeze pronumele „eu/noi/Gaia”. Măsura camera dintr-o parte într-alta, cu un pas nervos. 

— Iar în cele din urmă, Gaia va deveni Galaxia. Un supersuper-organism care va îngloba întreg muşuroiul ăsta numit Calea Lactee. Se opri, apoi se întoarse agresiv spre Dom, spunând: 

— Simt că am dreptate, la fel cum simţiţi şi voi, dar voi vreţi ca Gaia să devină Galaxia, aşa că sunteţi mulţumiţi de decizie. Însă există în mine ceva care nu vrea ca acest lucru să se întâmple. Iată motivul pentru care nu sunt dispus să accept cu atât de mare uşurinţă că este o decizie corectă. Vreau să ştiu de ce am luat aceasta decizie, vreau să-i cântăresc, să-i judec corectitudinea, şi apoi să fiu mulţumit de ea. Nu este suficient doar să am impresia că e corectă. Cum pot fi sigur că am dreptate? Care este criteriul care hotărăşte că am dreptate?