Descriere
Silmarillion de J. R. R. Tolkien descarcă vol.2 din seria Hobbit, descarcă gratis carte în format .PDF J. R. R. TOLKIEN are tot ceşi poate dori un scriitor împlinit: tiraje mari, un public numeros şi un stil propriu. Sunday Telegraph îi elogiază imaginaţia, The Observer îi admiră arta dea crea suspans. Peste tot în lume titlurile lui sparg normele boxofficeului şi produc aglomeraţie în librării. Pe Internet sau în parcurile publice, Tolkien este comentat, dezbătut şi de cele mai multe ori adulat, întro vreme când mulţi mediocri se străduiesc să fie originali cu orice preţ, el schimbă harta literaturii şi inventează un gen, fantasy, pe care mulţi îl vor imita, dar foarte puţini cu un talent comparabil cu al lui Tolkien.Cuvânt Înainte. Silmarillion, publicată acum, la patru ani după moartea autorului, este povestea Zilelor de Odinioară sau a Primului Ev al Lumii. În Stăpânul Inelelor sunt relatate cele petrecute în al Treilea Ev; dar poveştile din Silmarillion sunt legende ceşi au originile întrun trecut mult mai îndepărtat, pe vremea când Morgoth, prunul Stăpân al întunecimii, trăia pe Pământul de Mijloc, iar Elfii Nobili au pornit război împotriva lui pentru aşi lua înapoi Silmarilii. Totuşi, Silmarillion nu cuprinde numai evenimente petrecute mult mai departe în timp decât cele din Stăpânul Inelelor, ci este, prin tot ceea ce fine de zămislirea ei, prima carte. Deşi la vremea respectivă nu se numea Silmarillion, ea a fost concepută cu o jumătate de secol în urmă; în caiete hărtănite datând încă din 1917 mai pot fi şi acum citite primele versuri, adeseori notate în grabă cu creionul, ale poveştilor principale ale mitologiei. Nu a fost publicată (deşi unele aluzii la ceea ce conţinea puteau fi întrezărite în Stăpânul Inelelor), dar, în decursul îndelungatei sale vieţi, tata nu a abandonato nici o clipă şi na încetat, nici măcar în ultimii săi ani de viaţă, să lucreze la ea. În tot acest răstimp, Silmarillion, considerată pur şi simplu drept o structură narativă de proporţii, a suferit puţine schimbări radicale; devenise între timp o tradiţie bine consolidată, un fundal pentru alte scrieri. Dar textul în sine era departe de a fi definitivat, şi nici măcar unele idei fundamentale ce priveau natura lumii pe care o descrie nau rămas neschimbate, în vreme ce aceleaşi legende au ajuns să fie spuse şi răspuse în forme mai lungi sau mai scurte şi în stiluri diferite. Pe măsură ce au trecut anii, schimbările şi variantele – în privinţa detaliilor şi în perspectivele mai ample – au devenit atât de complexe, de cuprinzătoare şi de stratificate, încât părea greu de ajuns la o versiune finală şi definitivă. Mai mult chiar, vechile legende („vechi” nu numai prin faptul că îşi aveau sursa în Primul Ev, dar şi în raport cu viaţa tatălui meu), au devenit propagatorul şi totodată depozitarul celor mai profunde reflecţii ale sale. În scrierile de mai târziu, mitologia şi poezia au rămas mult în urma preocupărilor sale teologice şi filosofice; schimbarea tonalităţii era evidentă. După decesul tatălui meu, mia revenit mie sarcina să dau acesta scrieri o formă publicabilă. Miam dat seama că a încerca să prezint, între copertele unei singure cărţi, diversitatea tuturor materialelor, adică să prezint Silmarillion drept o operă aflată Întradevăr întrun continuu proces de creaţie, extinzânduse pe o perioadă de mai bine de jumătate de secol – nu ar duce decât la confuzie şi la pierderea esenţialului. Prin urmare, miam propus să realizez un singur text, prin selectarea şi aranjarea materialului în aşa fel încât să obţin naraţiunea cea mai coerentă şi mai consecventă cu putinţă în structura ei interioară. În acest efort, capitolele de încheiere (urmând morţii lui Túrin Turambar) sau dovedit extrem de dificile, pentru că au rămas neschimbate timp de mulţi ani şi erau, în anumite privinţe, în dezacord cu structuri mult mai elaborate în alte părţi ale cărţii.
Descarca PDF
TOP 10 Cărți