Ideile greșite despre relaţiile umane pot strica o viaţă. Sau, fără a merge până acolo, pot strica viaţa. Și uneori e suficient să schimbăm perspectiva pentru ca relaţiile pe care le avem cu semenii noștri să fie ameliorate considerabil1. Idei greșite? Să spunem mai curând credinţe neadaptate, nu foarte raţionale, pe care ne bazăm pentru a încerca să păstrăm relaţii cât mai bune cu cei din jur. Nu e neapărat nevoie să căutăm în profunzimile psyché-ului: aceste presupoziţii despre relaţiile omenești nu ni le-am făurit singuri și izolaţi, fiindcă nu am fi fost în nici un caz în stare. Nu, le-am moștenit, și ele fac parte integrantă din cultură. Aceste credinţe eronate, ancorate în străfundurile eului, sunt suficiente pentru a genera eșecuri relaţionale: de exemplu, mulţi cred că, dacă manifestăm mai mult interes faţă de ceilalţi, și ei ne vor arăta un interes similar. Adevărul ne obligă să spunem că se întâmplă exact invers: cu cât ne străduim mai mult pentru cineva, cu atât această persoană ne ocolește. Cu cât alergi mai mult după ceilalţi, cu atât aceștia fug încotro văd cu ochii.

Mulţi sunt și cei care cred că dacă dăm mai mult, primim mai multă recunoștinţă. Nu numai că lucrurile nu stau deloc așa, dar vine un moment când, în loc să ni se mulţumească pentru generozitate, suntem trataţi cu ostilitate și ocoliţi. Unii totuși se străduiesc, dând dovadă de gentileţe și serviabilitate; atunci, de ce nu sunt iubiţi? Sau, mai curând, sunt apreciaţi, dar ca prieteni de mâna a doua. Nu stârnesc nici o pasiune, nici un entuziasm. Oamenii ţin la ei, atâta tot. Cât despre dragoste... Cu cât se arată mai simpatici, cu atât trezesc mai puţin pasiunea. Trebuie să existe fără îndoială o greșeală pe undeva. Vom reveni însă mai încolo asupra a ceea ce multora li se par niște paradoxuri de neînţeles. Pasiunea, dorinţa? Și ele par paradoxale. Ca să o spunem cu cuvintele de azi, cum să le gestionăm? Trebuie să le căutăm, sau dimpotrivă să ne ferim de ele? Trebuie să ne lăsăm guvernaţi de pasiuni, să ne lăsăm pradă dorinţelor noastre? Cum să stârnim dorinţa celuilalt, cum să o întreţinem? Și Marea Dragoste, care e locul ei? Dorinţa implică o seducţie, care nu este inocentă și care reprezintă adesea cauza multora dintre decepţiile cuplurilor aflate în formare sau în stadiul de supravieţuire artificială. Câte nu se povestesc despre subiectul acesta: a seduce e bine, dar a seduce e rău. A seduce e necesar, obișnuit, dar imoral. Procesele de seducţie constituie fără îndoială un element considerabil ignorat al societăţilor noastre, și cecitatea noastră faţă de mecanismele lor le face cu atât mai eficiente.