Autor Gerry Spence
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Comunicare
Am scris această carte pentru că a trebuit. A pleda face parte din profesia mea. Argumentele sunt asemenea ciocanelor şi cuielor cu care am construit cazurile câştigătoare pentru clienţii mei timp de peste patruzeci de ani. Ca şi amerindienii, cred că cel mai mare dar este capacitatea de a învăţa, iar acesta nu ia sfârşit decât la moarte. Visul meu este aşadar să vă împărtăşesc cele însuşite de mine despre cum să argumentezi. Altfel, mi-e teamă că toată suferinţa, îndoiala, frica, eşecurile trăite de mine în timpul în care am învăţat cum să construiesc o pledoarie câştigătoare vor fi în zadar. Pledoaria este într-adevăr o artă. Are o tehnică, bine determinată şi oricine poate construi o pledoarie câştigătoare. Putem aduce argumente câştigătoare în bucătărie, în dormitor, la tribunal, în consiliul de administraţie, la serviciu, oriunde. Sunt convins că o pledoarie solidă nu vine din negarea unicităţii noastre divine în favoarea stilului sau valorilor altcuiva, ci din sondarea profunzimilor miraculoase ale personalităţii proprii. Cum? În asta constă magia argumentării şi vom cunoaşte această vrajă în paginile următoare. Am zburat până la lună şi înapoi, dar lansăm în spaţiul extraterestru o specie extrem de înapoiată. În esenţă, continuăm să fim nişte fiare, la fel ca dihania care atacă atunci când este provocată, iar când se află în faţa nevoii sau a dorinţei, ia ce-i trebuie cu forţa de la membrii mai slabi ai ierarhiei. Faptul că suntem în stare să divizăm atomul pare o anomalie, atâta vreme cât suntem aproape incapabili să ne convingem unii pe alţii să respectăm dreptatea. Putem să combinăm gene, dar nu suntem în stare, cu simplitate, să ne cerem unul altuia iubirea. Pericolul final este, desigur, să punem puterea tehnologiei în mâna unor sălbatici a căror dibăcie în privinţa argumentaţiei a depăşit doar cu puţin stadiul mormăielilor şi mârâielilor strămoşilor ancestrali. Pe scurt, am învăţat cum să dominăm oamenii ca lucruri, dar când ne referim la oameni ca oameni, ne purtăm de parcă am fi încă în epoca pietrei.
Listată pe: