Singurul pretext posibil pentru această carte este acela că ea răspunde unei provocări. Chiar şi un ţintaş prost câştigă demnitate atunci când acceptă un duel. Când, cu câtva timp în urmă, am publicat, sub titlul Ereticii, o serie de scrieri pripite, dar sincere, mai mulţi critici pentru al căror intelect nutresc un respect plin de căldură (l-aş menţiona în mod special pe dl G.S. Street) au fost de părere că foarte bine făceam să adresez tuturor un îndemn la afirmarea propriilor teorii despre cosmos, numai că eu însumi evitam cu tot dinadinsul să-mi susţin propriile precepte prin exemple . .,Am să încep să mă preocup de filozofia proprie", a declarat dl Street, .,după ce dl Chesterton ne-o va fi oferit pe a sa" Poate că această sugestie a fost una imprudentă, adresată fiind unei persoane foarte dispuse să scrie cărţi la cea mai neînsemnată provocare. Dar, în definitiv, chiar dacă dl Street a inspirat şi a creat această carte, nu este obligatoriu să o şi citească. Dacă o va face totuşi, va descoperi că în paginile sale am încercat, într-un fel vag şi personal, printr-o serie de imagini mentale, iar nu printr-un şir de deducţii, să afirm filozofia în care am ajuns să cred. Nu vreau să o numesc filozofia mea; căci nu eu am creat-o, ci Dumnezeu şi omenirea; iar ea, la rându-i, m-a creat pe mine. Mi-a trecut adesea prin cap să scriu un roman de aventuri despre un englez care navighează pe un iaht şi care, făcând o mică greşeală în calculul traiectoriei sale, descoperă Anglia cu convingerea că a dat peste o insulă necunoscută din Mările Sudului. 

Dar mă trezesc de fiecare dată că sunt fie prea ocupat, fie prea leneş ca să scriu această nobilă operă, aşa că mai bine am să-i divulg aici subiectul, ca să servească drept exemplu filozofic. Impresia generală va fi, probabil, că un om care debarcă (înarmat până-n dinţi şi comunicănd prin semne) pentru a înălţa steagul britanic pe un templu păgân ce se dovedeşte a fi pavilionul din Brighton trebuie să se simtă ca un prost. N-am să mă apuc acum să neg acest lucru. Dar, dacă vă imaginaţi că-şi percepe prostia sau că aceasta i-ar fi unicul simţământ, ori cel predominant, înseamnă că nu v-aţi aplecat cu destulă migală asupra bogatei naturi romantice a eroului acelei poveşti. Greşeala sa este, în realitate, una cu totul de invidiat, iar el ştie acest lucru, dacă este într-adevăr omul care cred eu că este. Ce-ar putea fi oare mai plăcut decât să simţi într-un răstimp de câteva minute întreaga teroare fascinantă de a pune piciorul pe meleaguri străine, îmbinată cu sentimentul omenesc de siguranţă pe care îl ai la întoarcerea acasă? Ce ar putea fi mai frumos decât să simţi întreaga bucurie de a descoperi Africa de Sud fără dezgustătoarea necesitate de a debarca în carne şi oase acolo? Ce ar putea fi mai delicios decât să-ţi oţeleşti nervii ca să descoperi New South Wales. după care să-ţi dai seama, printre lacrimi de bucurie, că ai nimerit în vechiul South Wales? Aceasta îmi pare mie, cel puţin. a fi problema principală pentru filozofi şi ea constituie, într-un fel. principala problemă a cărţii de faţă. Cum se face că reuşim să fim deopotrivă uimiţi în faţa lumii, şi totuşi acasă în ea? Cum se face că acest straniu oraş cosmic, cu locuitorii lui miriapozi, cu felinarele lui monstruoase şi vechi, cum se face că această lume poate să ne ofere fascinaţia unui oraş străin şi, totodată, liniştea şi onoarea de a fi oraşul în care locuim?