Vieti obisnuite din Coreea de Nord

Autoarea a reusit cu mijloacele unui jurnalist devotat adevarului sa aduca la lumina vietile oamenilor obisnuiti din tara cu cel mai represiv regim totalitar contemporan. Pare un taram orwellian, atat de straniu pentru mintea unui occidental, incat cititorii cartii si-au descoperit tendinta sa le citeasca pasaje din ea amicilor. In aceasta lume nu exista conexiuni la internet, aparatele de radio si televizoarele sunt fixate pe postul guvernamental, americanii sunt „incarnarea raului“, afisarea in public a afectiunii fata de o alta persoana este pedepsita, iar deoarece noaptea nu se furnizeaza curent electric, cerul instelat de deasupra Coreei de Nord ar putea fi cel mai limpede din Asia de Nord-Est, caci „nicio lumina artificiala nu concureaza cu stralucirea stelelor de pe cer“.

 

ÎN ANUL 2001 am plecat la Seul în calitate de corespondentă pentru ziarul Los An- geles Times, urmând să expediez reportaje despre ambele state coreene. La vremea aceea, jurnaliştii americani care doreau să viziteze Coreea de Nord întâmpinau mari dificultăţi. Chiar şi după ce am reuşit să intru în ţară, am constatat că era aproape imposibil să realizez vreun reportaj. Jurnaliştilor occidentali le erau repartizate „escorte", care aveau misiunea de a nu le îngădui conversaţii neautorizate cu localnicii şi de a le restricţiona itinerarul numai la monumentele istorice alese cu grijă. Nu se permitea absolut niciun contact cu cetăţenii obişnuiţi. în fotografii şi la televiziune, nord-coreenii apăreau aidoma unor automate, bătând pas de defilare la paradele militare sau efectuând exerciţii de gimnastică în masă, ca omagii aduse conducerii de stat. Privind fotografiile acelea, încercam să discern ce se ascundea în spatele acelor chipuri inexpresive. în Coreea de Sud am început să discut cu nord-coreeni care ceruseră azil politic, fugind în Coreea de Sud sau în China, şi astfel a început să se contureze un tablou al vieţii reale din Republica Populară Democrată Coreeană. Am scris pentru Los Angeles Times o serie de articole despre foşti locuitori din Chongjin, un oraş din nordul extrem al ţării, gândindu-mă că puteam verifica mai uşor datele şi informaţiile primite, dacă discutam cu mai mulţi oameni despre acelaşi loc. Doream ca locul respectiv să fie departe de imaginile retuşate şi lustruite pe care guvernul nord-coreean le arată vizitatorilor, chiar dacă asta însemna să scriu despre un loc interzis turiştilor străini. Chongjin este al treilea mare oraş din Coreea de Nord şi unul dintre cele mai afectate de foametea de la mijlocul anilor 1990. în acelaşi timp, este aproape complet închis pentru străini. Am avut şansa de a întâlni mulţi oameni minunaţi din Chongjin, care au fost atât deschişi şi coerenţi, cât şi generoşi cu timpul lor. Nimic de invidiat a rezultat din seria aceea iniţială de articole. Cartea se fundamentează pe şapte ani de conversaţii cu nord-coreeni. Am modificat doar unele nume, pentru a-i proteja pe cei care continuă să trăiască în Coreea de Nord.

 

 

Toate dialogurile sunt realizate pe baza relatărilor uneia sau mai multor persoane care au participat la ele. Am încercat pe cât am putut să coroborez istoriile pe care le-am auzit şi să le pun în concordanţă cu comunicatele publice. Descrierile locurilor pe care nu le-am vizitat personal provin de la fugari, din fotografii şi materiale video. Atât de multe aspecte din Coreea de Nord rămân impenetrabile, încât ar fi absurd să susţin că am înţeles totul corect. Sper că într-o bună zi Coreea de Nord se va deschide şi vom putea judeca singuri ce sa întâmplat de fapt acolo.