Am auzit recent o anecdotă. Doi copii se jucau împreună, cu găletuşe şi lopeţi, la groapa cu nisip din parc. Dintr-odată, a izbucnit între ei o ceartă aprinsă, iar unul dintre copii a plecat în fug ă, ţipând: ,,Te urăsc! Te urăsc!" Aproape imediat însă, cei doi s-au întors la groapa cu nisip, jucându-se împreună de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Doi adulţi observau interacţiunea de pe o bancă din apropiere. ,,Ai văzut?" a remarcat unul dintre ei, admirativ. ,,Cum reuşesc copiii să facă aşa ceva? Acum cinci minute erau duşmani." ,,E simplu': a răspuns celălalt. ,,Au ales fericirea în locul dreptăţii." I Adulţii iau rareori această decizie. Ne este foarte greu să ne distanţăm de propria furie, de amărăciune sau de durere. Ştim că viaţa e scurtă, dar, la naiba, nu ne întoarcem la groapa cu nisip până când interlocutorul nostru nu recunoaşte că el a început cearta şi că nu are dreptate. Nevoia noastră de a echilibra talerele balanţei este atât de puternică, încât ne baricadăm în negativism, în detrimentul fericirii proprii şi al stării de bine. Multă suferinţă ar putea fi evitată dacă am fi mai mult asemenea acelor copii. Ne-am însenina şi am putea trece mai departe. Mă calmez şi mă simt uşurată când soţul meu bate la uşa biroului, chiar în timpul unei dispute, mă cuprinde în braţe 12 Dansul relaţiilor şi îmi spune: ,,Te iubesc. Cearta asta e o prostie. Hai s-o lăsăm baltă''. 

Ca doi copii la groapa cu nisip, avem dintr-odată inima uşoară şi chef de joacă. Desigur, viaţa de adult nu este întotdeauna aşa de simplă. Unele probleme trebuie reanalizate - nu evitate -, iar discuţiile sunt o parte esenţială a acestui proces. Avem nevoie de cuvinte ca să putem începe să ne vindecăm rănile emoţionale, diferenţele de opinie şi relaţiile deteriorate. Nevoia noastră de-a pune în cuvinte, de conversaţie, de definiţii clare este mai mare decât dorinţa de a face dreptate. Prin cuvinte, ajungem să îl cunoaştem pe celălalt şi să fim cunoscuţi la rândul nostru. Această cunoaştere devine motorul celor mai profunde nevoi şi dorinţe ale noastre: de intimitate şi conexiune cu ceilalţi. Modul în care se dezvoltă şi evoluează relaţiile cu cei mai importanţi oameni din viaţa noastră depinde de curajul şi de luciditatea de a ne descoperi propria voce. Acest adevăr rămâne valabil şi în ceea ce priveşte relaţia cu propria individualitate. Chiar şi atunci când nu suntem auziţi, s-ar putea să avem totuşi nevoie să recunoaştem sunetul vocii noastre, spunând cu glas tare ceea ce gândim cu adevărat.