Titlu Jocul cu margelele de sticla

Autor Herman Hesse
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Sociologie

descarca-herman-hesse-jocul-cu-margelele-de-sticla-pdf

În tălmăcirea manuscrisă a lui Josef Knecht:
... căci într-o anumită privinţă şi pentru oamenii uşuratici lucrurile fără
de fiinţă pot fi mai lesne şi mai cu nepăsare redate prin vorbe decât cele în
fiinţă, dar pentru istoricii cucernici şi conştiincioşi este totuşi tocmai
dimpotrivă: nimic nu se opune într-atâta înfăţişării prin vorbe şi nimic nu
este totuşi mai necesar să fie pus în faţa ochilor omeneşti decât anumite
lucruri a căror existenţă nu poate fi nici dovedită, nici probată, care însă,
tocmai prin aceea că oamenii cucernici şi conştiincioşi le tratează într-o
măsură ca pe lucruri existente, sunt apropiate cu un pas de existenţă şi de
putinţa lua naştere.
Intenţia noastră este să cuprindem în această carte puţinul material
biografic pe care l-am putut găsi în legătură cu Josef Knecht, ludi magister1
Josephus III, cum e numit în arhivele jocului cu mărgele de sticlă. Nu
trecem cu vederea faptul că această încercare se află, sau pare să se afle,
într-o anumită măsură în contradicţie cu legile şi datinile ce stăpânesc viaţa
spirituală. Unul dintre principiile majore ale vieţii noastre spirituale constă
tocmai în disoluţia factorului individual, în încadrarea pe cât posibil
desăvârşită a insului în ierarhia autorităţii educative şi a ştiinţelor. Iar acest
principiu s-a înfăptuit printr-o tradiţie îndelungată în aşa măsură, încât
astăzi este nemaipomenit de greu, ba chiar în multe cazuri cu totul
imposibil să mai găseşti amănunte biografice şi psihologice