Pe fundalul întunericului mistuitor al spațiului, pământul este o priveliște seducătoare o minge albastru-verde. Abia două duzini de oameni au experimentat vreodată emoția de a vedea planeta noastră de pe Lună și dincolo de ea, totuși frumusețea fragilă a fotografiilor pe care le-au trimis acasă este gravată în mintea unei generații. Nimic nu se compară. Certurile umane mărunte despre granițe, petrol și crezuri dispar în conștientizarea faptului că această marmură vie înconjurată de un gol infinit este casa noastră comună și, mai mult, o casă cu care împărtășim și pe care o datorăm celor mai minunate invenții ale vieții. Viața însăși a transformat planeta noastră din roca avariată și în flăcări care orbita odinioară o stea tânără, în farul viu care este lumea noastră văzută din spațiu. Viața însăși a transformat planeta noastră în albastră și verde, pe măsură ce mici bacterii fotosintetice au curățat oceanele de aer și mare și le-au umplut cu oxigen. Alimentată de această nouă și puternică sursă de energie, viața a erupt. Florile înfloresc și cheamă, corali complexi ascund pești aurii zburători, monștri uriași pândesc în adâncuri întunecate, copacii se întind spre cer, animalele bâzâie, se chinuie și privesc. Și în mijlocul tuturor acestora, suntem mișcați de misterele nespuse ale acestei creații, noi, ansambluri cosmice de molecule care simt, gândesc, ne minunăm și ne întrebăm cum am ajuns aici. Pentru prima dată în istoria planetei noastre, știm. Aceasta nu este o cunoaștere certă, o tablă de piatră a adevărului, ci roadele coapte ale celei mai mari căutări a omenirii, de a cunoaște și înțelege lumea vie din jurul nostru și din interiorul nostru. Am înțeles în linii mari încă de la Darwin, desigur, a cărui carte „ Originea speciilor” a fost publicată acum 150 de ani. De la Darwin încoace, cunoștințele noastre despre trecut au fost completate nu doar cu fosile care au completat lacune, dar cu o înțelegere a structurii intime a genei – o înțelegere care stă acum la baza fiecărei cusături din bogata tapiserie a vieții. Și totuși, abia în ultimele decenii am trecut de la teorie și cunoaștere abstractă la o imagine vibrantă și detaliată a vieții, scrisă în limbi pe care am început abia recent să le traducem și care dețin cheile nu doar către lumea vie din jurul nostru, ci și către trecutul cel mai îndepărtat.