Străinul îşi făcuse apariţia cam pe la începutul lunii februarie, într-o zi geroasă, cu vânt şfichiuitor, şi cu ninsoare deasă – de altfel ultima din anul acela. De la gara din Bramblehurst o luase pe jos, tăind drumul peste câmp. Într-una din mâinile-i vârâte în mănuşi groase purta un geamantan mic. Era înfofolit din cap până în picioare, iar marginea pleoştită a pălăriei de fetru moale îi ascundea în întregime faţa, lăsând să se vadă numai vârful lucios al nasului; zăpada se adunase grămadă pe umeri şi pe piept şi-i împodobea geamantanul cu o creastă albă. Împleticindu-se, mai mult mort decât viu, dăduse buzna în sala hanului „La poştalionul cu cai” şi-şi azvârlise geamantanul pe jos. „În numele omeniei, strigase el, înduraţi-vă şi lăsaţi-mă să mă încălzesc! O cameră şi un foc bun!” Se scuturase de zăpadă în mijlocul sălii, izbind cu picioarele în podea, şi apoi o urmase pe mrs.1 Hall în odaia de oaspeţi, ca să se înţeleagă cu ea asupra preţului. 

Cei doi galbeni aruncaţi pe masă îl ajutaseră să între în stăpânirea odăii, fără să lungească prea mult vorba. După ce a aprins focul, mrs. Hall l-a lăsat singur şi s-a dus să-i pregătească prânzul cu propriile ei mâini. Un muşteriu rătăcit prin Iping în toiul iernii însemna o pleaşcă picată din cer! Şi, pe lângă toate, omul nu părea de loc cărpănos, aşa încât hangiţa era hotărâtă să arate că ştie să preţuiască norocul care dăduse peste ea. După câteva clipe, slănina sfârâia în tigaie, iar câteva cuvinte tari, alese cu dibăcie, o puseră în mişcare pe Millie, slujnica cea bolnăvicioasă. Încărcată cu farfurii, pahare şi cu o faţă de masă mrs. Hall s-a îndreptat spre odaia de oaspeţi, ca să pună masa cu éclat2 de zile mari. Dar când a dat cu ochii de muşteriul ei a rămas locului mirată la culme. În ciuda focului care duduia în cămin, călătorul nu-şi dezbrăcase paltonul, ba nici măcar pălăria nu şi-o scosese. Stătea cu faţa la fereastră, contemplând zăpada care se aşternea în curte. Nemişcat, ţinându-şi la spate mâinile în mănuşate, părea furat de gânduri. Băgând de seamă că stropii de zăpadă topită picurau de pe umeri – drept pe covor, hangiţa l-a întrebat: 

— Domnule, n-aţi vrea să-mi daţi pălăria şi paltonul ca să vi le usuc ca lumea, la bucătărie? 

— Nu, a răspuns el, fără să se întoarcă. Crezând că a înşelat-o auzul, mrs. Hall era cât pe ce să repete întrebarea, dar străinul şi-a întors capul spre ea şi a privit-o intens. Mrs. Hall a observat atunci că necunoscutul purta nişte ochelari mari, albaştri, cu apărătoare şi că mutra-i era ascunsă de nişte favoriţi stufoşi, care se revărsau peste gulerul ridicat al paltonului. 

— Bine, domnule. Cum doriţi dumneavoastră îndată are să fie mai cald în cameră. „Domnul” a rămas tăcut şi i-a întors iarăşi spatele. Simţind că încercările ei de a lega o conversaţie dăduseră greş, stăpâna hanului, a isprăvit în grabă aşezatul mesei, cu mişcări scurte şi repezite, şi a şters-o din cameră. Întorcându-se puţin mai târziu L-a găsit