E SIMPLU. Stăteam în soare, la poalele stejarului, pe
jumătate apăraţi de vîntul putemic, care bătea în rafale. Eu
în genunchi pe iarbă, cu un tirbuşon în mînă, şi Clarissa
întinzîndu-mi o sticlă de vin - Daumas Gassac, din 1987.
Aceasta este clipa, întepătura vîrfului de ac pe harta
timpului: tocmai întinsesem mîna şi gîtul rece, învelit în
folie neagră îmi atinsese palma, cînd am auzit pe cineva
tipînd. Ne-am întors să privim peste pajişte şi arn văzut
pericolul. în secunda următoare, am rupt-o la fugă în
direcţia lui. Transformarea fusese absolută: mci nu-mi
amintesc cînd am aruncat din mînă tirbuşonuL cînd m-am
ridicat în picioare, cînd am luat o hotărîre sau dacă am
auzit-o pe Clarissa strigînd în urma mea să fiu atent. Ce
prostie, să te repezi aşa în toată povestea aceasta cu
labirinturile ei, îndepărtîndu-te în goană de fericirea rămasă
în iarba nouă de primăvară de la poalele stejarului. Ţipătul
s-a auzit din nou, împreună cu plînsul unui copil, acoperit
de vîntul care mugea prin copacii înalţi de după gardul viu.
Am fiigit mai tare. Şi dintr-o dată, din puncte diferite ale
pajiştii, au apărut alţi patru bărbaţi care se îndreptau către
acelaşi loc, în goană, ca şi mine.
Văd şi acum scena, de la o sută de metri înăiţime, prin ochii
vulturului pe care îl urmăriserăm ceva mai devreme
ridicîndu-se, dînd ocol şi lansîndu-se în vîrtejul curenţilor:
cinci bărbaţi alergînd către centml unei pajişti de o sută
deaeri. Eu veneam dinspre sud-est, cu vîntul în spate. La
vreo două sute de metri în stînga mea fugeau doi oameru,
umăr la umăr. Erau muncitori la o fermă, care reparau
gardul dinspre marginea sudică a cîmpului, cea de la şosea.
Cam la aceeaşi distanţă de ei 5