Dangătul de clopot care chema la misa solemnă de la ora zece dimineaţa sfâşie atmosfera îngheţată ce învăluia sătucul acela, aşezat pe una dintre numeroasele coaste ale lanţului muntos Sierra Nevada; ecourile lui metalice se pierdeau în prăpastie, de parcă ar fi vrut să se izbească de poalele masivului Contraviesa care închide pe la miazăzi roditoarea vale străbătută de râurile Guadalfeo, Adra şi Andarax, toate acestea alimentate de o mulţime nesfârşită de afluenţi ce coboară de pe culmile înzăpezite. Dincolo de Contraviesa, ogoarele din Alpujarras se întind până la Marea Mediterană. Sub soarele blând de iarnă, aproape două sute de bărbaţi, femei şi copii – majoritatea târându-şi picioarele, aproape toţi în linişte – se îndreptară spre biserică şi se strânseră la porţile ei. Lăcaşul din piatră de culoare ocru şi lipsit de vreo podoabă exterioară era alcătuit dintr-un mic corp simplu, dreptunghiular, pe a cărui latură se înălţa turnul masiv ce adăpostea clopotul. Alături de clădire, o piaţă se deschidea mai sus de întortocheatele drumuri de transhumanţă ce coborau în vale dinspre Sierra Nevada. Din piaţă, înspre munte, răsăreau ulicioare strâmte mărginite de o mulţime de case văruite cu praf de ardezie; locuinţe cu unul sau două niveluri, uşi şi ferestre foarte mici, cu terase plane şi hornuri rotunde încununate de un acoperiş în formă de ciupercă. Rânduiţi pe terase, ardei, smochini şi struguri se uscau la soare. Uliţele şerpuitoare se căţărau pe versanţii muntelui, astfel că terasele celor de jos ajungeau la temeliile celor de sus, de parcă s-ar fi căţărat unele peste altele. În piaţă, în faţa porţilor bisericii, un grup alcătuit din câţiva băieţi şi mai mulţi creştini în vârstă, dintre cei douăzeci care trăiau în sat, se uitau la o bătrână urcată în vârful unei scări sprijinite de faţada