Băiatul blond îşi dădu drumul pe ultimul metru de stîncă şi începu să-şi croiască drum spre lagună. Deşi îşi scosese jerseul de şcoală şi-l tîra acum într-o mînă, cămaşa cenuşie îi asudase pe trup şi părul i se lipise de frunte. De jur împrejur, brazda lungă trasă prin junglă devenise o baie fierbinte. Se trudea să-şi facă loc printre liane şi printre trunchiurile zdrobite, cînd o pasăre, o apariţie roşie şi galbenă, ţîşni cu un ţipăt de vrăjitoare; ţipătului îi răspunse un altul. ― Hei! se auzi. Stai o clipă! Desişurile din marginea brazdei se scuturară şi picături de ploaie căzură grindină.

― Stai niţel! zise vocea. M-am încurcat în liane. Blondul se opri şi îşi trase ciorapii cu un gest automat, de parcă ar fi fost acasă, nu în junglă. Vocea se auzi iar:

― De-abia mă pot mişca printre lianele astea. Cel ce vorbise ieşi cu spatele dintre desişuri, iar crăcile îi zgîriară hanoracul slinos. Mărăcinii se agăţaseră şi îi zgîriaseră rotulele goale şi plinuţe ale genunchilor. Se aplecă, scoase cu grijă ţepii mărăcinilor şi se întoarse. Era mai scund decît băiatul blond şi foarte gras. Înaintă, uitîndu-se atent pe unde calcă, apoi înălţă capul şi privi prin lentilele groase ale ochelarilor. ― Unde-i omul cu megafonul? Blondul clătină din cap.

― E o insulă. Cel puţin, aşa cred, zise el. Uite un colţ de stîncă în apă. Te pomeneşti că n-o fi nici un om mare pe aici. Grăsanul păru uimit.

― A fost pilotul ăla. Dar nu era în compartimentul pasagerilor, ci în carlingă. Blondul făcu ochii mici şi scrută colţul de stîncă.

― Ce s-o fi întîmplat cu puştii? continuă el. Trebuie să fi scăpat cîţiva. Sînt convins. Tu ce crezi? Blondul porni degajat spre malul mării. Încerca să se poarte cît mai firesc şi nu se arătă prea indiferent la cele auzite, dar grăsanul se grăbi să-l urmeze. ― Nu-i absolut nici un om mare? ― Nu cred. Blondul vorbise solemn; apoi îl copleşi bucuria unei ambiţii împlinite. Se aşeză în mîini, cu capul în jos, chiar în mijlocul brazdei şi îi rînji grăsanului, pe care îl vedea de-a-ndărătelea. ― Nu-i nici un om mare! O clipă grasul rămase pe gînduri. ― Şi pilotul? Blondul reveni la poziţia normală şi se aşeză pe pămîntul jilav.

― O fi zburat mai departe, după ce ne-a dat drumul. Nici n-ar fi putut să aterizeze aici. În orice caz, nu cu un avion cu roţi.

― Am fost atacaţi!

― Nu-ţi fie frică, are să se întoarcă. Grăsanul clătină din cap.

― Pe cînd coboram, m-am uitat printr-o fereastră. Am văzut cealaltă parte a avionului. Era în flăcări. Măsură din ochi brazda din junglă.

― Uite ce-a făcut fuzelajul... Blondul întinse mîna şi pipăi trunchiul mutilat al unui arbore. Preţ de o clipă, păru interesat. ― Ce s-o fi întîmplat cu avionul? Unde-o fi? ― L-a împins uraganul în larg. Era foarte primejdios, fiindcă toate trunchiurile se prăbuşeau. Trebuie să mai fi rămas nişte copii în avion. Ezită un moment, apoi vorbi din nou: ― Cum te cheamă? ― Ralph. Grăsanul aşteptă să fie întrebat şi el cum se numeşte, dar propunerea de prezentare nu avu loc; blondul pe nume Ralph zîmbi vag, se ridică şi porni iar spre lagună. Grăsanul se ţinu scai de el. ― Cred că mai sînt mulţi copii împrăştiaţi pe-aici. N-ai văzut pe nimeni? Ralph clătină din cap şi iuţi pasul. Apoi se împiedică de o cracă şi căzu cu o buşitură. Grăsanul se opri lîngă el, suflînd din greu. ― Mătuşica mi-a spus să nu fug, fiindcă sufăr de astmă, explică el. ― Aşa, mă? ― Chiar aşa. Mi se taie răsuflarea. Eram singurul băiat din şcoală care avea astmă, rosti grăsanul plin de mîndrie. Şi port ochelari de la trei ani. Îi scoase şi-i întinse lui Ralph, clipind şi zîmbind, apoi începu să-i şteargă de hanoracul jegos. O expresie de durere şi concentrare îi schimonosi trăsăturile slab conturate. Îşi şterse sudoarea de pe obraji şi îşi puse repede ochelarii pe nas. ― Fructele alea. Se uită în jurul brazdei. ― Fructele alea, zise el. Cred... Îşi potrivi ochelarii, se îndepărtă de Ralph, călcînd prin desişuri, şi se ghemui în frunzişul încîlcit.

― Mă întorc numaidecît... Ralph se desprinse prudent dintre liane şi se strecură mai departe printre ramuri. Îl lăsă repede în urmă pe grăsan cu gîfîielile lui şi o apucă grăbit spre perdeaua care se afla încă între el şi lagună. Trecu peste trunchiul unui arbore zdrobit şi ieşi din junglă. Ţărmul era străjuit de palmieri. Stăteau drepţi, înclinaţi sau sprijiniţi, scăldaţi în lumina soarelui şi cu frunzişul verde la o înălţime de treizeci de metri. Ţărmul de sub ei, presărat cu nuci de cocos putrezite, cu vlăstari de palmieri şi acoperit cu iarbă aspră, era răscolit pretutindeni de pomi dezrădăcinaţi şi prăbuşiţi. Îndărătul lor se întindea bezna adevăratei păduri şi brazda deschisă prin ea. În picioare, cu o mînă sprijinită de un trunchi cenuşiu, Ralph îşi strînse pleoapele în faţa mării sclipitoare. În depărtare, poate la un kilometru şi jumătate, talazurile albe lingeau nişte stînci de coral, iar dincolo de ele marea era de un albastru închis. În arcul neregulat al stîncilor de coral, laguna stătea liniştită ca un lac de munte şi colorată în toate nuanţele albastrului, în verde tulbure şi în purpuriu. Plaja dintre terasa cu palmieri şi ţărm era un arc subţire, aparent nesfîrşit, căci la stînga lui Ralph liniile palmierilor, ale plajei şi ale mării se adunau într-un punct la infinit; şi, veşnic, aproape vizibilă, arşiţa. Sări de pe lespedea de piatră. Pantofii negri i se înfundară în nisip, iar căldura îl lovi. Simţi toată greutatea hainelor şi, cu un gest sălbatic, îşi azvîrli pantofii din picioare, apoi, dintr-o singură mişcare, îşi smulse ciorapii cu jartiere cu tot. Sări iar pe lespede, îşi scoase cămaşa şi rămase în picioare printre cojile de nuci de cocos, ca nişte cranii, iar pe trup i se prelinseră umbrele verzi ale palmierilor şi ale pădurii. Îşi desfăcu catarama în formă de şarpe a curelei, îşi trase pantalonii scurţi şi chiloţii şi rămase gol, cu ochii ţintă la plajă şi la marea orbitoare. Era destul de mare, avea doisprezece ani şi cîteva luni, aşa încît îşi pierduse burtica plinuţă din copilărie; nu era totuşi destul de mare pentru ca adolescenţa să-i dea sentimentul pudorii. Judecînd după lăţimea şi greutatea umerilor, ar fi putut deveni boxer, deşi gura trăda o anume moliciune, iar în privire nu i se citea arţagul. Bătu uşor cu mîna trunchiul palmierului; apoi, forţat să recunoască în cele din urmă existenţa insulei, rîse din nou încîntat şi stătu în mîini. Reveni mlădios pe picioare, sări pe plajă, îngenunche şi adună cu braţele la piept două mormane de nisip. După aceea se lăsă niţel pe spate şi privi cu ochi vii şi nerăbdători marea. ― Ralph... Grăsanul coborî dintre palmieri şi se aşeză atent pe marginea lespezii.

― Îmi pare rău c-am stat aşa de mult. Fructele alea... Îşi şterse ochelarii şi-i potrivi pe nasul turtit. Rama îi imprimase la rădăcina nasului un "V" adînc şi roz. Se uită cu invidie la trupul bronzat al lui Ralph, apoi la propriile haine. Prinse capătul fermoarului, întins pe tot pieptul.

― Mătuşica... Trase apoi energic de fermoar şi îşi scoase hanoracul peste cap. ― Aşa! Ralph îi aruncă o privire piezişă şi nu-i răspunse. ― Mă gîndesc c-ar trebui să aflăm cum îi cheamă pe toţi şi să facem o listă, zise grăsanul. N-ar strica să ne adunăm. Ralph ignoră propunerea, iar grăsanul se văzu silit să continue:

― Nu-mi pasă cum au să-mi spună, cît timp n-au să mă strige ca la şcoală, îi mărturisi el. Ralph arătă oarecare interes. ― Şi cum te strigau la şcoală? Grăsanul aruncă o privire peste umăr şi se aplecă spre Ralph. ― Îmi spuneau "Piggy"1 , şopti el. Ralph izbucni în hohote de rîs. Sări în picioare: ― Piggy! Piggy! ― Ralph... te rog! Piggy îşi încleştă mîinile, cuprins de teamă. ― Am spus că nu vreau să... ― Piggy! Piggy! Ralph ţopăi în aerul fierbinte de pe plajă, apoi se întoarse în viraj ca un avion de vînătoare cu aripile strînse şi îl mitralie pe Piggy. ― Vîîîîj! Plonjă în nisipul de la picioarele lui Piggy şi rămase acolo rîzînd. ― Piggy! Piggy zîmbi reticent, măgulit fără să vrea de dramul acela de preţuire. ― Cîtă vreme n-o să le spui ălorlalţi... Ralph chicoti pe nisip. Expresia de durere şi concentrare reveni pe faţa lui Piggy ― Stai niţel. Se întoarse iute în pădure. Ralph se ridică şi o luă la dreapta. Un element pătrat al peisajului întrerupea plaja; o platformă uriaşă de granit trandafiriu îşi croia drum necruţător prin pădure, prin terasă, prin nisip şi prin lagună, ca un chei suspendat, înalt de peste un metru. Platforma era acoperită cu un strat subţire de pămînt şi iarbă aspră, şi umbrită de palmieri tineri care ― neputînd să crească la înălţimea maximă, rădăcinile fiind lipsite de sol adînc ― se prăbuşeau şi se uscau cînd ajungeau de vreo şapte metri, iar trunchiurile lor devălmăşite erau numai bune să şezi pe ele. Palmierii încă în picioare formau un plafon verde, pe care jucau reflexiile amestecate ale lagunei. Ralph se urcă pe platformă, simţi răcoarea şi umbra, închise un ochi şi se convinse că umbrele de pe trupul lui erau cu adevărat verzi. Se îndreptă spre marginea dinspre mare a platformei şi rămase cu privirea la apă. Era limpede pînă la fund şi strălucea de eflorescenta ierburilor marine tropicale şi a coralului. Un banc de peştişori lucioşi săgeta ici-colo. Ralph vorbi singur, articulîndu-şi încîntarea pe corzile de bas ale vocii.

Descarca Împăratul muștelor de William Golding in format pdf.