Sta în ușa barăcii pentru bărci și-și frământa mâinile sub șorțul pe care îl avea dinainte. Ce-ar fi să nu vină singur? S-a mai întâmplat și altădată. Pentru că cine putea să-și închipuie că o plimbare pe malul apei ar putea însemna altceva decât o plimbare pe malul apei? Și se putea prea bine să se găsească cineva care să-i țină tovărășie. Și atunci, dacă el nu venea singur și o găseau pe ea aici… Ei, da, atunci ea o să le spună că venise acolo să ia niște apă rece din fiord ca să arunce peste heringii proaspăt pescuiți. Ea adusese și o găleată în cazul că va recurge la o astfel de explicație. Zăpușeala din baracă era apăsătoare, razele de soare pătrundeau printre scândurile de lemn. Acolo unde zăboviseră mai mult, făcuseră să crească iarbă scurtă și deasă printre pietre. Avea poftă să se dezbrace de haine, să rămână goală și să se arunce în apa încă destul de rece a fiordului, să simtă nisipul amestecat cu scoici sfărâmate sub tălpi și tulpini de alge cum îi alunecă peste pulpe și coapse, să-l uite pentru o clipă și să se bucure cu atât mai mult când și-l va reaminti iarăși