Dacă filosofia, întrucât conţinerinconcepte principii ale cunoaşterii raţionale a obiectelor (spre deosebire de logică, care conţine doar principii ale formei gândirii în genere, fără a distinge între obiecte) este împărţită, ca de obicei, în teoretică şi practică, atunci se procedează cu totul corect. Insă atunci şi conceptele care indică obiectul principiilor acestei cunoaşteri raţionale trebuie să fie în mod specific deosebite. Căci altfel ele nu ar îndreptăţi vreo împărţire, care presupune întotdeauna opoziţia principiilor cunoaşterii raţionale ce aparţine părţilor deosebite ale unei ştiinţe. Există doar două feluri de concepte care întemeiază tot atâtea principii deosebite ale posibilităţii obiectelor lor: conceptele naturii şi conceptul libertăţii. Primele fac posibilă o cunoaştere teoretică după principii a priori. Cel de-al doilea, care în privinţa acestora conţine în sine doar un principiu negativ (al purei opoziţii), dimpotrivă, întemeiază pentru determinarea voinţei principii extensive şi care de aceea se numesc practice. Pornind de aici, filosofia este împărţita pe bună dreptate – potrivit principiilor – în două părţi total deosebite: partea teoretică sau filosofia naturii şi partea practică sau filosofia morală (căci astfel se numeşte legiferarea practică a raţiunii, potrivit conceptului libertăţii). însă până acum 5 – Ctitica facultăţii de judecare DESPRE ÎMPĂRŢIREA F1LOSOFIE1 a predominat o folosire greşită a acestor termeni în împărţirea diferitelor principii şi totodată în împărţirea filosofiei. Con-siderându-se practicul potrivit conceptelor naturii şi practicul potrivit conceptului libertăţii drept identice, s-a făcut o împărţire, sub aceleaşi denumiri de filosofic teoretică sj de filo-sofie practică, prin care de fapt nu se împărţea nimic (deoarece ambele părţi puteau avea aceleaşi principii). Voinţa, ca facultate de a dori, este una din multiplele cauze naturale ale lumii, şi anume aceea care acţionează potrivit conceptelor. Tot ceea ce este reprezentat ca posibil prin;r-o voinţă se numeşte jiractic-posibil (sau necesar), spre deosebire de posibilitatea sau necesitatea fizica a unui efect a cărui cauză nu cs-tc determinată prin concepte să acţioneze, (ci prin mecanism în cazul materiei neînsufleţite şi prin instinct în cazul animalelor). — Dar aici, privitor la practic, nu se precizează dacă conceptul care da regula cauzalităţii voinţei este un concept al naturii sau un concept al libertăţii.