— În 1850, Henry John Temple2 , al treilea viconte Palmerston, a ținut un discurs în parlament, care-a durat cinci ore. Un evreu portughez, pe nume Don Pacifico3 , care locuia în Grecia dar se născuse în Gibraltar, fusese atacat de-o gloată de rasiști. Fusese bătut. Casa îi fusese vandalizată. Bunurile îi fuseseră furate. Poliția greacă stătuse cu mâinile-n sân și nu făcuse nimic, ci doar privise când se întâmplau toate astea. Don Pacifico a solicitat despăgubiri din partea guvernului grec. Guvernul grec nu i-a dat nimic. Așa că el a făcut apel la britanici. — Ce-a făcut Palmerston? Palmerston l-a considerat pe acest evreu din Gibraltar supus britanic. Așa c-a trimis o escadrilă întreagă a Marinei Regale la Atena ca să blocheze portul de acolo. Când a fost atacat de o mulțime furioasă în parlament, Palmerston a ținut discursul de cinci ore. În discurs, a spus: „Un supus britanic ar trebui să fie pretutindeni apărat de brațul puternic al guvernului britanic contra nedreptății și fărădelegii”. — Asta însemna să fii britanic în vremurile ălea. Pardon, vremurile acelea. Mă scuzați, c-am ceva emoții. În vremurile acelea, nu conta dacă erai portughez, evreu sau din Gibraltar sau dă oriunde altundeva. Era destul că din orice colț al lumii ai fi venit, dacă-ți făcea careva rău, puteai să pui bază pă toată puterea întregii Anglii