Cumpărase o casă mică în San Pietro Maggiore,
folosise venitul adus de ea pentru a lămuri disputa pentru
proprietatea familiei Buonarroti de lângă Santa Croce, apoi
sporise veniturile familiei prin închirierea etajului acestei
case situate pe renumita stradă Sfântul Proculus, nu
departe de superbul palat de piatră al familiei Pazzi.
Moartea Lucreziei îl îmbătrânise pe Lodovico. Faţa îi era
mai trasă, obrajii supţi. Ca să compenseze această
schimbare, îşi lăsă părul să crească până peste umeri. Aşa
cum prezisese Jacopo Galli, nimic nu se alese din afacerea
pe care Michelangelo spera să o pună pe roate pentru
Buonarroto şi Giovansimone. În final, Buonarroto se stabili
la magazinul de lână al familiei Strozzi de lângă Porta
Rossa. Giovansimone era un tânăr delăsător, care îşi lua
câte o slujbă de formă, pentru ca apoi să dispară câteva
săptămâni. Sigismondo, care abia putea să scrie şi să
citească, câştiga câţiva scuzi ca soldat plătit al Florenţei, în
perioada ostilităţilor cu Pisa. Lionardo dispăruse, nimeni nu
ştia în care mănăstire. Mătuşa Cassandra şi unchiul
Francesco aveau şi ei grijile lor.
Se îmbrăţişa cu Granacci pe care îl regăsise; erau
amândoi bucuroşi să fie împreună. De curând, Granacci
intrase în posesia primei jumătăţi a averii sale şi, după cum
bârfea Jacopo de la bottega lui Ghirlandaio, ţinea o amantă
într-o vilă aflată pe dealurile de la Bellosguardo, după Porta
Romana. Granacci încă mai lucra la Ghirlandaio, ajutându-l
pe David Ghirlandaio după moartea fratelui său Benedetto,
şi, în schimb, putea folosi atelierul pentru propriile sale
lucrări. Granacci răsfoi printre schiţele lui Michelangelo.
— Gata de muncă, după câte văd.
— Ca orice prăvălie serioasă din Florenţa.
— Vreun client?
— Niciunul. O să lucrez cu Soggi. Granacci râse.
— Lui chiar îi merge bine. Tocmai a cumpărat un loc
pentru a-şi deschide o măcelărie în Piaţa Nouă.
— Metoda Bertoldo, pentru a tăia viţei.