Cocoţată pe capota maşinii,Khaty M'Gonigle începuse să se simtă precum Snoopy cocoţat în vârful coteţului său.Nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să schimbe aparatul de fotografiat cu maşina de scris: „Era o noapte întunecoasă şi furtunoasă...”Era o noapte întunecoasă şi furtunoasă-ei bine,seară-şi devenea cu fiecare minut mai întunecoasă,iar furtuna se înteţea tot mai tare.Ploaia continua să cadă într-un fel de şuvoi neîntrerupt,transformând acoperişul maşinii într-un minipatinoar.La fiecare mişcare făcută,Khaty era în primejdie să alunece şi să cadă în apa adâncă care o înconjura,pricinuită de inundaţie,şi care acum se învârtea în jurul caroseriei maşinii,spălând parbrizul.Trebuia să aibă grijă de sacoşa cu aparatele de fotografiat,deoarece calculatorul plat,de care se folosea în maşină,era acum sub apă,în interiorul acesteia.Se gândi curajoasă că ar fi putut scoate un aparat de fotografiat şi să încerce să înregistreze ceea ce păreau a fi ultimele câteva minute înainte de sfârşitul lumii,dar scutură din cap nemulţumită de prostia ei.Sfârşitul lumii sau nu,să încerce acum să mai facă şi alte fotografii ar fi însemnat în mod cert sfârşitul ei.Fără îndoială deja îşi sacrificase viaţa pentru fotografiile pe care le făcuse.Ştiuse foarte bine că era o nebunie să rămână acolo,deci,încurcătura în care se afla acum nu era decât din vina ei.Ar fi trebuit să continue să meargă,să caute un teren mai înalt,îşi dăduse seama de pericolul în care se afla,de mai mult de o oră. Orice prost ar fi văzut că râul creştea cu rapiditate,trecând tot mai mult peste matcă,iar ea nu era o proastă.Reuşise să traverseze cu bine râul şi trecuse şi peste bancurile pârâului,care,crezuse ea,va ţine pe loc acea revărsare a râului. Oricum,habar n-avusese că toate cursurile apelor ce coborau din munţii Monashee erau pe cale să se reverse în acel pârâu.Era prea târziu ca să mai încerce să mai facă şi altceva decât să aştepte,şi de vreme ce tot aştepta,de ce să nu facă şi poze?Nu putea trece pe lângă o asemenea ocazie.În fond,din aşa ceva trăia,asta era viaţa ei.Dacă reuşea să supravieţuiască,va deţine recordul absolut la fotografiile luate în timpul unei inundaţii de proporţii. Avea nişte fotografii de calitate şi era de-a dreptul entuziasmată.Nimeni nu avea fotografii ca ale ei sau o poveste despre modul în care se cutremurase pământul din cauza forţei apei care ducea la vale copaci şi bolovani masivi.Ei bine,poate o singură persoană ar putea să mai aibă aşa ceva. Era posibil ca tatăl ei,Mike M'Gonigle,să se afle în aceeaşi situaţie precară ca şi ea,umplându-şi carneţelul cu notiţe,sau fotografiind ca nebunul,înregistrând furtuna şi inundaţia,pentru săptămânalul demodat pe care îl conducea încă înainte de naşterea ei.Fulgerul străluci o clipă,în timp ce tunetul puternic făcea ca aerul din jurul ei să vibreze.La naiba,se gândi ea,poate că încercarea aceea de a sta cocoţată pe acoperişul maşinii era la fel de periculoasă,ca şi încercarea de a înota până într-un loc mai sigur prin supapa aceea maronie,sau,mă rog,apele râului care deveniseră maronii,după ce inundaseră valea aceea frumoasă căreia se obişnuia să-i spună casă.