Jackie era în extaz. Doar când îşi pilota avionul era atât de fericită. Clipind des în soare, se avânta în înălţimi, prinzând curenţii de aer. Ea se întindea, avionul se întindea şi el. Ea se mişca, avionul se mişca şi el. Ca şi cum corpul avionului era o a doua piele a ei, Jackie putea să-l mişte tot atât de uşor, cum îşi mişca braţul sau piciorul. Zâmbind, se lăsă pe o aripă, pentru a admira splendoarea înălţimilor golaşe ale munţilor din Colorado. Deodată, privi cu interes, neputând să-şi creadă ochilor. Aşezată în mijlocul pustiului, la kilometri de cea mai apropiată şosea, era o maşină. Crezând că vehiculul fusese abandonat, ea îşi întoarse avionul, aplecându-se şi se răsuci puţin înapoi, pentru a mai privi o dată. Ieri, maşina nu fusese acolo. Poate că cineva avea nevoie de ajutor. Se năpusti în jos, atât cât să nu atingă cu vârfurile aripilor copacii care nu depăşeau cam şase metri înălţime. La a doua tură, ea văzu un bărbat ridicându-se de la umbra maşinii şi agitând mâna în semn de salut. Jackie zâmbi şi îşi întoarse avionul spre casă. Deci totul era în ordine. Imediat ce va ateriza pe pista din Eternity, îl va suna pe şerif şi-l va trimite să-l ajute pe călătorul rămas în pană. În sinea ei se amuza. Nu puţini erau cei ce rămâneau în pană, în Colorado. Priveau peisajul arid ce se întindea cât vedeai cu ochii, de-o parte şi de alta a drumului, şi erau tentaţi să se apropie cât mai mult de natură. Dar nu mai dădeau importanţă ghimpilor mari cât degetul mic al unui bărbat sau colţurilor de piatră al căror tăiş nu-l tociseră nici chiar puternicele viituri anuale. Râzând, Jackie nu mai era atentă la ceea ce făcea. Aşa încât, nu văzu pasărea mare cât un miel care zbura direct spre elicea avionului. Îşi dădu seama că nu o mai poate evita, totuşi trebuia să încerce. Totul se petrecea cu rapiditate. Cu un minut în urmă, zbura către casă, pentru ca exact peste o clipă totul să se umple de pene şi sânge, iar avionul începuse să cadă. Jackie era un pilot bun. Unul dintre cei mai buni din America. Se antrenase foarte mult. Brevetul îl luase la vârsta de optsprezece ani, iar acum, la cei treizeci şi opt de ani, avea destulă experienţă. Dar impactul cu această pasăre o făcu să uite brusc tot ceea ce ştia, toată măiestria. Motorul începu să se înece. Înţelese că se va prăbuşi. Rapid îşi şterse lacrimile, căutând un loc de aterizare, Avea nevoie de un spaţiu larg, neted, fără copaci şi stânci care ar fi putut smulge aripile avionului. Singura posibilitate i-o oferea vechiul drum către fantomaticul oraş Eternity. De foarte mulţi ani nu mai trecuse pe acel drum şi n-avea de unde şti dacă nu-l năpădiseră tufele, sau dacă nu era plin de bolovani. Dar nu avea de ales. Cât ai clipi din ochi, ea îndreptă botul avionului pe „pistă“ şi-l aşeză la sol. Drumul era blocat de un bolovan rostogolit, probabil, de viiturile din primăvară, iar ea se ruga ca avionul să se oprească înainte de a se ciocni de stânca enormă. Norocul însă o părăsise. Se lovi cu putere de stâncă. În timp ce se prăbuşea cu zgomot, a mai putut auzi scrâşnetul terifiant al elicei ce se sfărâma. Nu mai era în stare să gândească. Capul îi fusese aruncat cu putere înainte, izbindu-se de manşă. Leşină. Reveni la viaţă când nişte mâini puternice, bărbăteşti, se străduiau s-o scoată din ceea ce mai rămăsese din avion.