TRIUMFUL FUNDAŢIEI A doua trilogie a Fundaţiei (Fundaţia 10) 

Puţine detalii se cunosc despre ultimele zile ale vieţii lui Hari Seldon, deşi există o mulţime de relatări romanţate, unele aparţinându-i probabil chiar psihoistoricului. Niciuna nu şi-a dovedit validitatea. Evident apare însă faptul că Seldon şi-a petrecut cele din urmă luni în discreţie, bucurându-se fără îndoială de munca vieţii sale. Cu intuiţia lui matematică aparte şi dispunând de forţele psihoistoriei, el trebuie să fi văzut cu certitudine panorama istoriei întinzându-se în faţa sa, confirmând calea măreaţă a destinului pe care o stabilise deja. Zilele îi erau numărate, totuşi nici un alt muritor n-a ştiut vreodată cu atâta încredere şi siguranţă promisiunile minunate pe care le ascundea viitorul. ENCICLOPEDIA GALACTICĂ, ediţia 117, anul 1054 E. F. CUPRINS: PARTEA ÎNTÂI – UN DESTIN PREVĂZUT 3 PARTEA A DOUA – O MOLIMĂ STRĂVECHE 77 PARTEA A TREIA – CRIME SECRETE 142 PARTEA A CINCEA – O ÎNTÂLNIRE RECURENTĂ 250 MULŢUMIRI 395 POSTFAŢĂ 396 TABLOU SINOPTIC AL UNIVERSULUI „FUNDAŢIA ŞI ROBOTII” 398 PARTEA ÎNTÂI – UN DESTIN PREVĂZUT „Cât despre mine…, sunt terminat.” Cuvintele îi răsunau în minte lui Hari Seldon. Rămâneau acolo, apăsându-l, ca şi pledul nelipsit pe care infirmierul i-l netezea întruna peste picioare, deşi vremea era caldă în Grădinile Imperiale. „Sunt terminat.” 

Propoziţia implacabilă îl însoţea ca un camarad permanent. „… Terminat.” În faţa lui se întindea codrul Shoufeen, care acoperea pantele neregulate ale unei zone sălbatice din proprietăţile Palatului Imperial; aici, plante şi animale mici din toată Galaxia convieţuiau într-un amestec incredibil, asociindu-se şi înmulţindu-se nestingherite. Arborii erau atât de înalţi încât mascau până şi nelipsitul orizont al turnurilor metalice. Puternică planetă-oraş înconjura insuliţa aceasta împădurită. „Trantorul…” Dacă Hari şi-ar fi mijit ochii împăienjeniţi de vârstă, aproape că ar fi putut pretinde că se afla pe altă planetă – una care nu fusese modificată şi subjugată în slujba Imperiului Galactic al Omenirii. Pădurea îl frustra. Totală ei lipsă de linii drepte părea cumva îndărătnică, o revoltă vegetală ce sfida orice eforturi de descifrare sau decodificare. Geometriile păreau imprevizibile, chiar haotice. Mintal, bătrânul se întinse către haosul acela vibrant şi nedisciplinat. I se adresă ca unui egal, duşmanul său cel mai de seamă…