La sfârşitul lunii decembrie a anului 2015, iarna încă se lăsa aşteptată. A sosit Crăciunul în clinchet sâcâitor de clopoţei şi lumea tot în sandale şi-n mânecă scurtă umbla, unii bucurându-se de anotimpurile astea care o au luat-o razna, alţii îngrijorându-se din cauza încălzirii globale, în vreme ce prin ferestrele deschise brazii de plastic acoperiţi de zăpadă artificială nedumereau veveriţele şi păsările. La trei săptămâni după Anul Nou, când nimeni nu se mai gândea că rămăsese în urmă calendarul, natura s-a trezit brusc, s-a dezmeticit din toropeala tomnatică şi a slobozit cel mai aspru viscol din memoria colectivă. Într-un subsol de pe Prospect Heights, o văgăună de ciment şi cărămidă cu intrarea blocată de un munte de zăpadă, Lucía Maraz blestema frigul. Avea firea stoică a celor din ţara sa: era obişnuită cu cutremurele, inundaţiile, tsunamiurile ocazionale şi cataclismele politice; dacă trecea o bucată bună de timp fără nici o nenorocire, se îngrijora. Totuşi, nimic nu o pregătise pentru iarna siberiană ce nimerise în Brooklyn din greşeală. Viscolele din Chile se limitau la cordiliera Anzilor şi la sudul extrem, la Ţara de Foc, acolo unde continentul se mărunţeşte în insule biciuite de vântul austral, gerul îţi intră în oase şi viaţa e aspră. Lucía era din Santiago, oraş cu faimă nemeritată de climă benignă, cu ierni umede şi reci şi veri uscate şi fierbinţi. Oraşul e situat între munţi vineţii care se trezesc uneori ninşi; atunci, în crestele de un alb orbitor se reflectă lumina cea mai pură din lume. Extrem de rar, peste oraş cade un fel de pulbere tristă şi palidă, precum cenuşa, care nu apucă să albească peisajul urban şi se transformă rapid într-o mâzgă murdară. Zăpada e pură doar văzută de departe. În văgăuna ei din Brooklyn aflată la un metru sub nivelul străzii şi prost încălzită, ninsoarea era un coşmar. Geamurile îngheţate nu lăsau să intre lumina, interiorul sumbru abia se desluşea sub lucirea becurilor goale ce atârnau din tavan. Locuinţa cuprindea doar esenţialul, un amestec de mobilier hodorogit luat la mâna a doua sau a treia şi un minimum de ustensile de bucătărie.