Aforismul „Gândurile unui om îl fac să fie ceea ce este”, nu numai că include întreaga fiinţă umană, dar este şi complet, referitor la orice eveniment din viaţă. Un om este de fapt ceea ce gândeşte, caracterul său fiind suma totală a gândurilor sale. Cum planta răsare din sămânţă, şi altfel nu poate exista, astfel fiecare om răsare din seminţele ascunse ale gândurilor, şi nu ar fi apărut fără existenţa acestora. Acest lucru se aplică în aceeaşi măsura actelor „spontane” şi „nepremeditate” cât şi celor executate în mod deliberat. Acţiunea poate fi considerată înflorirea gândului, în timp ce fericirea şi suferinţa sunt fructele sale; astfel încât omul culege fructele dulci şi amare din propria sa „gradină”. Omul reprezintă dezvoltarea prin lege şi nu o creaţie artificială, cauza şi efectul sunt absolute şi eterne în regatul ascuns al gândurilor, precum 7 şi în lumea lucrurilor materiale şi vizibile. Un caracter nobil şi bun, nu este un lucru lăsat la voia întâmplării, ci este rezultatul natural al eforturilor continue ale raţiunii, efectul asociaţiei apreciate ca gânduri divine. Un caracter imoral şi inuman, prin acelaşi proces, este rezultatul fluxului continuu de gânduri. Omul este, sau nu este, creat de el însuşi. În arsenalul gândurilor el falsifică armele prin care se auto-distruge. De asemenea, creează uneltele cu care construieşte pentru el însuşi locuinţe divine pline de fericire, putere şi pace. Prin alegerea şi aplicarea corectă a gândurilor, omul păşeşte spre perfecţiunea divină. Prin aplicarea greşită a gândurilor el coboară la nivelul animalelor. Între aceste două extreme se situează toate gradele caracterului, şi omul este creatorul şi stăpânul lor. Dintre toate adevărurile referitor la suflet, ce au fost dezvăluite, nici unul nu este mai îmbucurător decât 8 promisiunea divină şi încrederea că – omul este stăpânul gândurilor sale, modelatorul caracterului şi creatorul condiţiei sale, a mediului şi a destinului. În calitatea sa de fiinţă puternică, inteligentă şi cu putere de dragoste, şi stăpân al propriilor sale gânduri, omul deţine cheia pentru fiecare situaţie, şi are în el puterea de a se transforma şi regenera, prin care poate face ceea ce doreşte. Omul este întotdeauna stăpânul său, chiar şi când se află în cea mai vulnerabilă stare. Dar în slăbiciunea şi degradarea sa el este un stăpân neglijent, care nu ştie să-şi administreze bine „casa”. Când începe să reflecteze asupra stării sale şi caută o cale să iasă din această stare, devine un stăpân înţelept şi îşi dirijează energia cu inteligenţă pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Un astfel de stăpân conştiincios, poate fi omul care descoperă în el însuşi legea raţiunii. Această descoperire este integral o problemă de aplicare a auto-analizei şi a experienţei. 9 Cum numai după îndelungate căutări se obţin diamantele şi aurul, aşa şi omul poate descoperi adevărul în legătură cu fiinţa sa, dacă se uita adânc în sufletul său. Îşi poate da seama că el este creatorul caracterului său, modelatorul propriei sale vieţi, şi îşi poate făuri singur destinul, poate dovedi fără greşeală, faptul că, dacă îşi controlează şi ghidează gândurile, verificând efectele asupra lui însuşi şi a celorlalţi şi asupra vieţii şi a evenimentelor, va face cu multă răbdare legătura dintre cauză şi efect prin practică şi investigaţii. Folosind fiecare experienţă, chiar şi cele mai triviale, întâmplările de zi cu zi, ca mijloc pentru obţinerea cunoştinţelor despre el însuşi, va obţine înţelepciunea şi înţelege puterea ce le deţine. Astfel dacă va „căuta va găsi” şi dacă va „bate la uşă, aceasta se va deschide”. Numai cu răbdare, practică şi persistenţă poate un om intra pe uşa templului cunoaşterii.