Timp de câteva decenii, ca cercetător în psihologie, am reflectat asupra minţii umane. Am studiat cum se dezvoltă mintea, cum se organizează, cum ajunge să arate la apogeul ei. Am studiat felul în care oamenii învaţă, creează, conduc, felul în care transformă mintea altor persoane şi propria lor minte. În general, m-am mulţumit să descriu operaţiile tipice ale minţii – deja, o sarcină împovărătoare.

Însă, ocazional, am oferit şi perspective asupra felului în care ar trebui să ne folosim mintea. În Cele cinci minţi ale viitorului merg mai departe. Deşi nu am pretenţia că aş deţine un glob de cristal, mă interesează aici tipurile mentale de care oamenii vor avea nevoie pentru a asigura progresul lor – al nostru – în epocile viitoare. Cea mai mare parte a lucrării mele rămâne descriptivă – prezint operaţiile tipurilor mentale de care vom avea nevoie. Nu pot să ascund însă faptul că proiectul la care m-am angajat implică o „dimensiune axiologică”:  tipurile mentale pe care le descriu sunt chiar cele pe care – cred eu – trebuie să le dezvoltăm în viitor. De unde această deplasare de la descripţie la prescripţie? În lumea interconectată în care trăieşte în prezent marea majoritate a fiinţelor umane, ideea că fiecare individ sau grup trebuie să supravieţuiască pe parcela sa este depăşită. Pe termen lung, nu mai este posibil ca părţi ale lumii să prospere în timp ce altele rămân în sărăcie cruntă şi adâncă frustrare.

Să ne amintim cuvintele lui Benjamin Franklin: „trebuie să rămânem uniţi, sau, cu siguranţă, vom pieri unul câte unul”. În plus, lumea viitorului – cu omniprezentele motoare de căutare, roboţi şi alte instrumente informatice – va solicita abilităţi care până acum au fost doar simple opţiuni. Pentru a face faţă acestei lumi noi în condiţiile pe care le impune, ar trebui să începem să cultivăm aceste abilităţi încă de pe acum. Dacă îmi permiteţi să fiu călăuza dumneavoastră, atunci voi juca mai multe roluri. Ca psiholog instruit, cu experienţă în ştiinţele cogniţiei şi în neuroştiinţe, mă voi folosi în mod repetat de ceea ce ştim, dintr-o perspectivă ştiinţifică, despre mintea şi creierul omenesc. Însă oamenii diferă de celelalte specii prin faptul că posedă istorie, dar şi preistorie, sute şi sute de culturi şi subculturi diverse, precum şi posibilitatea de alegere informată, conştientă; aşa că mă voi folosi în aceeaşi măsură de istorie, antropologie şi de alte discipline umaniste.

Deoarece speculez în legătură cu direcţiile Mintea etică 11 în care se îndreaptă societatea şi planeta noastră; consideraţiile politice şi economice joacă un rol important. Şi, repet, temperez aceste perspective academice amintind permanent că o descriere a minţii nu poate exclude considerarea valorilor umane. Destul cu zăbava. E timpul să aducem pe scenă cele cinci „dramatis personae” ale acestei prezentări literare. Fiecare a fost importantă istoriceşte; fiecare pare să devină şi mai importantă în viitor.

Înzestrat cu aceste „minţi”, cum le numesc eu, omul va fi bine echipat pentru a face faţă cerinţelor anticipate, ca şi celor imposibil de anticipat; fără aceste minţi, omul va fi la cheremul forţelor pe care nu le poate înţelege, şi nicidecum controla. Am să descriu pe scurt fiecare tip de minte; pe parcursul cărţii, voi explica modul în care funcţionează şi pot fi cultivate la oamenii de toate vârstele. Mintea disciplinată stăpâneşte cel puţin un mod de gândire – un mod distinct de cogniţie care caracterizează o anumită disciplină academică, un meşteşug sau o profesie. Numeroase cercetări confirmă că este nevoie de până la zece ani pentru a stăpâni o disciplină. Mintea disciplinată ştie şi cum să lucreze constant de-a lungul timpului pentru a îmbunătăţi priceperea şi înţelegerea – altfel spus, este deosebit de riguroasă într-un domeniu disciplinar. Fiecare ar trebui să aibă măcar un domeniu la degetul mic – altfel individului nu îi rămâne decât să joace după cum îi cântă alţii.