Purtând un costum din tweed maroniu, obişnuiţii lui ochelari de soare închişi la culoare, ca nişte carapace de broască ţestoasă, doctorul Alberto Mazzini îşi făcu loc prin mulţimea de reporteri agitaţi şi gălăgioşi care ocupau scările din faţa Muzeului de Istorie din Borée.
— Ne puteţi spune ceva despre artefact? Este autentic? De aceea vă aflaţi aici? insistă, blocându-i trecerea, o femeie pe al cărei microfon era inscripţionată sigla CNN. S-au făcut teste ADN?
Doctorul Mazzini era deja iritat. Cum de fuseseră alertaţi şacalii din presă? Încă nu se confirmase nimic în legătură cu descoperirea. Le făcu semn cu mâna reporterilor şi cameramanilor să se îndepărteze.
— Pe aici, domnule doctor, îl îndrumă unul dintre angajaţii muzeului. Vă rog, intraţi.
O femeie mignonă, cu părul închis la culoare şi care purta un costum cu pantaloni, îl aştepta pe Mazzini înăuntru. Părea să aibă cam patruzeci şi ceva de ani şi aproape că făcu o reverenţă în faţa distinsului oaspete.
— Vă mulţumesc că aţi venit. Eu sunt Renée Lacaze, directoarea muzeului. Am încercat să controlez presa, dar… ridică din umeri. Jurnaliştii simt un eveniment de la mare distanţă. E ca şi cum am fi descoperit o bombă atomică.
— Dacă artefactul pe care l-aţi descoperit este autentic, răspunse Mazzini pe un ton neutru, atunci veţi fi descoperit ceva mult mai important decât o bombă atomică.
În calitate de director al Muzeului Vaticanului, Alberto Mazzini avusese autoritatea cu care expertizase orice descoperire de importanţă religioasă făcută în ultimii treizeci şi ceva de ani. Tăbliţele gravate păreau să dateze de pe vremea discipolului Ioan şi fuseseră descoperite în vestul Siriei. Prima Biblie Vericotte. Ambele se aflau acum printre comorile Vaticanului. Doctorul fusese de asemenea implicat şi în investigarea a sute de falsuri.
Renée Lacaze îl conduse pe Mazzini de-a lungul holului îngust, de secol XV, acoperit cu ţigle preţioase.
— Ziceaţi că relicva a fost descoperită într-un mormânt? întrebă
5
Mazzini.
— Într-un complex comercial… Lacaze zâmbi. Chiar de aici, din Borée. Săpăturile continuă zi şi noapte. Buldozerele au dezgropat ceea ce pare să fi fost odată o criptă. Am fi ratat-o complet dacă nu se deschideau câteva sarcofage.
Domnişoara Lacaze îl însoţi pe importantul oaspete într-un lift îngust, ce îi duse la etajul trei.
— Mormântul a aparţinut unui duce de mult uitat, care a murit în anul 1098. Am făcut imediat teste cu acid şi fotoluminescente. Vechimea pare să corespundă. La început, ne-am întrebat de ce o relicvă de acum o mie de ani, şi de la celălalt capăt al pământului, ar fi îngropată într-un mormânt din secolul XI?
— Şi ce aţi descoperit? întrebă Mazzini.
— Se pare că ducele nostru a luptat în cruciade. Ştim că vânătoarea de relicve a început încă din vremea lui Hristos. Ajunseră în sfârşit în biroul ei. Vă sfătuiesc să inspiraţi adânc. Sunteţi pe cale de a vedea ceva cu adevărat extraordinar.
Pe o masă de expertiză, artefactul era aşezat pe un cearşaf alb, simplu, într-un mod atât de umil cum numai unui lucru de o asemenea valoare i se putea potrivi.
În cele din urmă, Mazzini îşi scoase ochelarii de soare. Nu trebuia să îşi ţină respiraţia, pentru că se oprise pur şi simplu. Doamne, asta chiar este o bombă atomică!
— Priviţi mai de aproape, are şi o inscripţie pe el.
Directorul Muzeului Vaticanului se aplecă asupra lui. Da, ar putea fi. Avea toate semnele corecte. Era şi o inscripţie. În latină. Se apropie şi mai mult ca să o poată citi. Acre, Galilee… Cercetă artefactul cu multă atenţie. Vechimea era corectă. Însemnele corespundeau de asemenea descrierilor din Biblie. Şi, totuşi, cum ajunsese să fie îngropat aici?
— Cu toate acestea, tot nu dovedeşte mare lucru.
— Este adevărat, desigur. Renée Lacaze ridică din umeri. Dar… eu mă trag din aceste locuri. Tatăl meu s-a născut în această vale. Ca şi tatăl tatălui său, şi aşa mai departe. Cu sute de ani înainte de a se descoperi acest mormânt, aici s-au spus poveşti cu care a fost crescut fiecare copil din Borée. Toate vorbeau despre faptul că această relicvă se află aici, în Borée, de nouă sute de ani.
Mazzini văzuse sute de astfel de relicve, dar puterea acesteia îl copleşea şi îl tulbura. O forţă nevăzută îl determină să îngenuncheze
6
reverenţios pe podeaua de piatră.
În cele din urmă, o făcu – ca şi când s-ar fi aflat în prezenţa lui Iisus Hristos.