Autor Jaroslav Hašek
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Descarca PDF
Orice locuitor al capitalei cehoslovace cunoaşte un lăcaş, care, deşi prin destinaţia lui nu are o contigenţă prea evidentă cu literatura, a intrat totuşi pentru totdeauna în istoria literară. Lăcaşul reconstituie întocmai cârciuma „La Potirul” în care începe acţiunea cărţii de faţă, locul de unde bravul soldat Švejk se avântă spre o celebritate pe deplin meritată şi arareori egalată. Cu o grijă care ţine seama de cel mai neînsemnat amănunt, decorul localului respectă cu sfinţenie pe acela care-l vom întâlni descris la începutul peripeţiilor lui Švejk: tejgheaua îndărătul căreia oficia prudentul Palivec şi deasupra căreia tronează, pătat de muşte, portretul împăratului Franz Josef, pricină de atâtea încurcături, mesele la care tăifăsuiau Švejk şi agentul secret Bretschneider, în sfârşit o ambianţă ce aduce aminte de începutul veacului. Existenţa localului de care aminteam este, desigur, semnificativă prin ea însăşi, dar numai pomenirea ei încă nu ne ajută să ne dăm seama de imensa popularitate de care se bucură în Cehoslovacia cartea lui Jaroslav Hašek şi eroul ei: soldatul Švejk. De la apariţia cărţii – acum mai bine de patruzeci de ani – şi în special în ultimele două decenii s-au tipărit nenumărate ediţii şi foarte rare sunt casele în care să nu existe un exemplar din Peripeţiile bravului soldat Švejk; dar cu toate acestea fiecare nouă ediţie este literalmente smulsă din librării de un public pentru care Švejk a încetat de mult să mai fie un simplu personaj al unei cărţi, pentru a deveni un mare şi neînvins simbol. E de ajuns să pomeneşti cuiva în Cehoslovacia de numele lui Švejk pentru ca interlocutorul să înceapă îndată să zâmbească; poţi să fii convins că în faţa ochilor el şi vede figura blajină, veşnic surâzătoare şi statura bondoacă a „bravului” soldat, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni atât de lungi încât îi ajung aproape până la gât, atât de largi încât mai e loc pentru încă doi ca el, cu o bluză imensă, peticită la coate şi soioasă, fâlfâind în bătaia vântului ca hainele de pe sperietorile de ciori şi cu capela, uriaşă şi ea, căzută până după urechi. Dar, atenţie, această înfăţişare prea puţin glorioasă e înşelătoare; sub uniforma peticită a monarhiei austro-ungare se ascunde un suflet mare, de neînvins, sufletul poporului ceh, pe care Švejk l-a întruchipat atât de bine şi cu atâta strălucire încât cartea lui Jaroslav Hašek este astăzi considerată, pe drept cuvânt, ca o mare epopee populară cehă şi cu o egală îndreptăţire figura eroului ei este pusa alături de alţi mari eroi: Sancho Pança, Mr. Pickwick sau Till Ulenspiegel. Dar înainte de a face cunoştinţă mai îndeaproape cu bravul soldat, care va deveni sunt sigur – bunul nostru prieten Švejk, să-l cunoaştem mai întâi pe părintele său spiritual, pe Jaroslav Hašek.
TOP 10 Cărți