Bucura-te, Marie, ceaplina de har, Domnul este cu tine.
Cuvintele erau rostite in soapta, iar degetele lui mangaiau margelele
rozariului. Ochii ii erau strans inchisi, mainile ii tremurau.
Nu mai putea sa stea pe picioare, ci doar sa se prelinga pe genunchi
si sa-si rezeme spinarea de piatra aspra si rece a peretelui.
Nu stia sigur daca tacerea era una veritabila, sau daca auzul i-o
fi fost spulberat de explozie. Oricum ar fi fost, lumea din jurul lui
era tacuta.
Un glont musca din perete aproape de capul lui, si el se azvarli
intr-o parte. Simti o scurta zvacnire de durere cand se izbi cu capul
de pamant. Nu auzise nicio impuscatura, asa ca probabil auzul
nu-i mai fiinctiona. Inca un glont, apoi al treilea si al patrulea, dupa
care o intreaga grindina ucigatoare se abatu asupra peretelui si a
drumului din pamant batatorit, sfasiind piatra si improscandu-1 cu
aschii usturatoare. Se avanta in picioare, porni intr-o goana impleticita
si se arunca prin cadrul unei usi. Gloantele il urmara, bubuind
in lemnul tocului, disparand in intunericul dinauntru, suierand si
ricosand. Se lasa sa cada pe podea, dupa care se rostogoli si se facu
ghem intr-un colt.
Binecuvantatd esti tu intre femei si binecuvantat este rodulpantecului
tau, Iisus.
Timpanele ii tiuira, ii pocnira, si auzul i se limpezi. Indata,
zgomotul focurilor trase de mitralierele de asalt umplu aerul, un
aspru hachachac... o pauza... hachachac, acel vaj-fas al unui aruncator
de grenade, urmat de o scurta, apasatoare, asteptare tacuta... un
bufnet asurzitor, cand grenada exploda in apropiere, scuturand
praful de pe tavan.
Cineva tipa strident, in araba, la cativa pasi mai incolo...^lllah!
Allah.
Tacere.
Tacere.
Hachachac... un AK-47; craccraccraccrac... un M16A2 american,
ripostand cu foe.
Izbuti sa se ridice in picioare, fara sa vomite sau sa se prabuseasca.
Nu era sub nicio forma pregatit pentru asa ceva: se angajase
sa faca fotografii, sa scrie un reportaj, nu sa se traga in el. Era
jurnalist, nu soldat. Nu mai trageti in mine, ar fi vrut sa strige, dar
nu putea.
Se inghesui de perete si-si examina camera foto, suspinand
uimit de usurare cand vazu ca e intacta. Un mic miracol, la drept
vorbind, daca ne gandim la cat s-a aruncat de colo-colo. Scoase
capul pe dupa colt, cercetand scena, in cautarea unui instantaneu.
Iata-1: un barbat cu un kefjiyeh1 in carouri albe si rosii, stand in
picioare pe un acoperis si tragand cu un AK-47, cu teava butucanoasa
a unui aruncator de grenade itindu-se pe deasupra capului.
Fotograful isi schimba obiectivele, alegand unui superangular,
pentru telefoto; focaliza pe insurgent — tac — si-1 prinse cand isi
1 Acoperamant pentru cap traditional pentru locuitorii din Orientul Mijlociu,
confectionat de obicei din bumbac.
8 Jasinda Wilder
pusc pistolul mitraliera la umar, mijind un ochi — tac — inca o
data, cand isi ridica arma deasupra capului, triumfator. Fotograful
sc tranti, lungindu-se pe burta, cu obiectivul la nivelul strazii,
fmiactac, capturand imaginea unui puscas marin care se lasa moale
si se prabuseste, cu o expresie de suferinta pe chip si cu mainile
apucandu-si gatul care plangea cu lacrimi rosii, apoi tactactac cand
> amaradul lui ingenuncheaza pe strada, alaturi, improscandu-1 cu
gloante pe insurgent, craccraccrac... craccrac. Kejffiyeh-ul zvacneste si se
pateaza in roz.
Auzi un fosnet si un scancet dintr-un colt mai indepartat: un
baiat cu sora lui, ghemuiti laolalta, tinandu-se strans unui de celalalt.
Baiatul se ridica, lent, si o expresie de hotarare ii incrancena
privirea. Se apleca spre podea, ridica o mitraliera si tinti. Fotogra-
Iill ridica mainile, ca sa-i arate ca nu e inarmat; baiatul boscorodi
ceva in araba, gesticuland cu teava pustii spre fotograf, care scutura
din cap si incepu sa bata usor in retragere, coborandu-si bratele:
avea un Beretta de 9 milimetri la spate, ca o masura de precautie
pe care sperase sa nu fie vreodata nevoit s-o foloseasca.
Daca invatase ceva in calitate de jurnalist de front, atunci aceea
era unica regula a razboiului: ucide, sau esti ucis.
Deja isi cauta justificari si scuze.