CUVANT INAINTE Mare este taina morŃii! După cum au spus mai toŃi filosofii, e singurul lucru de neocolit din viaŃa noastră, i totui nu tim ce este cu adevărat i unde ne duce. Sfintele Scripturi spun despre moarte că vine pe neateptate („Nu
tiŃi ziua, nici ceasul..." - Mt. 25, 13), că pricina ei e păcatul dintâi (Rom. 5, 12); încă vestesc învierea morŃilor i viaŃa ce va să fie a împărăŃiei, dar nu spun nimic despre răstimpul dintre moartea omului i Judecata din urmă. Din istorisirea învierii fiului văduvei din Nain (Lc. 7, 11-6) i cea a lui Lazăr (In. 11, 1-43), înviaŃi de Domnul, nu aflăm nimic despre ce s-a petrecut cu ei până să se întoarcă la viaŃă. Aadar, e limpede că Dumnezeu n-a îngăduit morŃilor să le descopere celor vii tainele lumii de dincolo, pentru că n-a socotit a fi lucrul acesta de folos spre mântuire. Insui Domnul spune în pildă că le e de-ajuns că „au pe Moise
i pe proroci; să asculte de ei!" (Lc. 16, 29). De aici însă nu trebuie să înŃelegem că Dumnezeu poruncete să nu ne punem întrebări despre viaŃa de dincolo. In primele două cazuri citate, tăcerea evanghelitilor se explică prin faptul că esenŃială aici este învierea celor doi, cu rostul de a preînchipui învierea de obte, la sfâritul veacurilor, i de a vădi puterea lui Dumnezeu de a o săvâri; iar cât privete pilda cu bogatul nemilostiv, SfinŃii PărinŃi 1 arată că diavolii s-ar folosi în chip viclean de asemenea prilejuri, ca să-i înele pe oameni cu mărturii amăgitoare; fie lucrarea dracului, fie mintea tulburată de boală i-ar fi făcut pe mulŃi să se dea drept morŃi întori la viaŃă, iar oamenii ar fi avut parte mai mult de tulburare i amăgire, decât de folos.2 Astfel, prin cuvintele: „au pe Moise
i pe proroci; să asculte de ei!", Domnul nu poruncete să nu iscodim soarta omului după moarte, ci ne îndeamnă ca pentru aceasta să cercetăm Scripturile3 i să luam aminte la cuvintele prorocilor, la mărturia i învăŃătura sfinŃilor, din care aflăm tot ce ne este de trebuinŃă spre mântuire. Intr-adevăr, prin scrutare profundă i prin tâlcuire duhovnicească, multe texte din Sfânta Scriptură, îndeosebi pilda despre săracul Lazăr i bogatul nemilostiv (Lc. 16, 19-31), ne pun la îndemână învăŃături nepreŃuite în această privinŃă4 . In Cuvintele de folos ale sfintilor celor bătrâni i în VieŃile sfinŃilor - pe care neîndoios îi putem pune în rândul proorocilor, căci au grăit insuflaŃi de Acelai Duh - aflăm multe istorisiri, vedenii i descoperiri minunate legate de soarta i starea sufletelor după moarte. Tâlcuirile SfinŃilor PărinŃi, la rândul lor, ne luminează i ne limpezesc deopotrivă cuvintele Scripturii i ale marilor bărbaŃi duhovniceti. Avem încă i pe Maica noastră, Biserica, cu slujba de înmormântare i parastasele înŃelept rânduite (mai cu seamă într-a treia, a noua i a patruzecea zi de la petrecerea din această lume), cu rugăciunile pentru răposaŃi, toate faceri ale PărinŃilor insuflaŃi de Sfântul Duh. Din ele se vede limpede felul în care Biserica privete moartea fie când fiii ei se află pe patul morŃii, fie când clipa morŃii a sosit, i apoi în toată cealaltă vreme; vedem iarăi cum se grijete i se cinstete trupul ce se pune în groapă, i cum se cugetă soarta sufletului pornit pe calea veniciei. Toate aceste învăŃături ale TradiŃiei se află presărate ici i colo i nu sunt întotdeauna cu totul limpezi. Insă o dată adunate laolaltă, puse cap la cap i bine orânduite, ele oferă imaginea limpede a învăŃăturii cretine despre viaŃa de după moarte5 . Sa fie oare un lucru necuvenit a dezvălui în întreaga ei amploare i amănunŃime această reprezentare? Oare puŃinătatea cuvintelor Sfintei Scripturi în această privinŃă este un îndemn la a nu iscodi taina, păstrând tăcerea?