Titlu A venit vremea

Autor Jeffrey Archer
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-jeffrey-archer-a-venit-vremea-pdf

Difuzorul a ţiuit. — Toţi cei implicaţi în procesul lady Virginia Fenwick contra doamnei Emma Clifton… 

— Probabil că juriul a ajuns la o decizie, a spus Trelford, punându-se deja în mişcare. S-a uitat de jur-împrejur pentru a se asigura că toţi îl urmează şi s-a lovit de cineva. Şi-a cerut scuze, dar tânărul nu s-a uitat la el. Sebastian a ţinut uşa sălii de tribunal numărul paisprezece deschisă, astfel încât eleganta sa mamă şi compania ei să-şi poată lua locurile în primul rând. Emma era prea nervoasă ca să poată vorbi şi, temându-se de ce-i mai rău, se uita peste umăr la Harry care stătea în rândul din spatele ei, aşteptând să apară juriul. Când a intrat doamna Justice Lane în sală, toată lumea sa ridicat în picioare. Ea s-a înclinat înainte de a se aşeza iar în fotoliul de pe estradă. Emma şi-a îndreptat atenţia spre uşa închisă de lângă tribuna martorilor. Nu a aşteptat mult înainte ca aceasta să se deschidă şi aprodul să apară, urmat de cei doisprezece juraţi. Aceştia s-au învârtit căutându-şi locurile, călcându-se pe picioare ca nişte spectatori care au întârziat la teatru. Aprodul i-a aşteptat să se aranjeze apoi a bătut cu bastonul de trei ori în podea şi a strigat: 

— Îl rog pe preşedintele juriului să se ridice. Acesta s-a ridicat la înălţimea sa impresionantă de un metru optzeci şi şase şi a privit în sus spre judecătoare. Doamna Justice Lane s-a aplecat în faţă şi a spus: — Aţi ajuns la un verdict cu care sunteţi toţi de acord? Emma a crezut că i se va opri inima în timp ce aştepta răspunsul. 

— Nu, doamnă judecătoare.