Haide odată, Tom! Mişcă-ţi fundul! a urlat Luc. Oaspeţii trebuie să sosească din clipă în clipă. Patronul restaurantului Le Jardin îl alerga fără milă pe chelnerul cel nou, copleşindu-1 cu comenzile sale, mitraliate câte una pe secundă. - Cinci seturi de pahare, am zis... Dar nu din vesela comună... Unde-s florile?... Trebuie să-mi bat capul pentru fiecare amănunt? Tom nu înţelegea nimic din toată povestea asta. Pentru cine dezlănţuia Luc tot balamucul? Se uitase şi în caietul de rezervări, dar nu se lămurise absolut deloc. - Nici măcar nu există rezervare pentru masa de lângă şemineu. Luc a încremenit, ca şi cum ar fi auzit cea mai imbecilă replică din viaţa lui. - Te-ai uitat pe calendar? - Sigur că da. -Ş i? - Scrie „marţi". - Prima marţi din lună, a ridicat Luc glasul. Asta înseamnă...  - E vreo sărbătoare franţuzească? a mai încercat Tom, ca la „Cine ştie câştigă". Luc a gemut din greu. Poate că a greşit acordându-i o şansă unui băiat care se lăsase de şcoală şi ajunsese şomer. Singura legătură dintre Tom şi gastronomie se consumase cu ocazia apariţiei lui pe lume. Un fraier se lăsase mânat de hormoni, pe vremuri, în bufetul Clubului de Gimnastică şi Sport din Euskirchen. Din păcate, însă, fraierul fusese chiar Luc. De aceea nici nu o putuse refuza pe fosta sa prietenă care, cu cinci săptămâni în urmă, i-1 lăsase în faţa uşii pe fructul iubirii lor, care risca să o apuce pe căi greşite. Copilul împlinise între timp nouăsprezece ani şi semăna leit cu maică-sa. Aşa considera Luc. - Cele mai fidele cliente ale mele au făcut rezervare pentru ora opt. La fel ca în fiecare lună, în prima zi de marţi. Ehei, eram simplu chelner când au venit ele prima dată, s-a lăsat Luc în voia nostalgiei, cu accentul său veritabil de Koln, care trăda limpede că nu avea strop de sânge francez, iar „Luc" era doar un nume de scenă. Dar Institut Franţais, aflat în vecinătate, era cea mai bună garanţie pentru imaginea restaurantului. Tom încă nu se lămurise: - Da, şi ce-i cu asta? Luc a oftat din nou. La şaizeci şi cinci de ani, ai tot dreptul să te gândeşti la cineva care ar merita să ducă mai departe ceea ce tu ai reuşit să construieşti. Insă cum i-ai putea explica propriului tău fiu limitat ce anume le făcea atât de deosebite pe cele cinci doamne? Veneau la el în local de cincisprezece ani. La început în fiecare marţi, pe urmă o dată pe lună. Era o zi umedă, cu clienţi puţini, iar Luc se pregătea să închidă restaurantul, când s-a trezit pentru prima oară la poartă cu cele cinci doamne, ude până la piele şi chicotind de zor. Şi cum nu se poate mai diferite între ele: Caroline, 8 Mon ika Peetz avocată, cu aer glacial, dar sportiv şi trăsături clasice; Judith, palidă, zveltă şi tăioasă; Eva, proaspăt absolventă de medicină; Estelle, inconfundabilă apariţie din lumea bună - şi cea mai tânără, Kiki, abia ieşită de pe băncile colegiului, atrăgătoare ca un fluture multicolor.