Pietrele turnului clocoteau a nelinişte şi disperare. Câţi prizonieri străbătuseră aceste încăperi, rugându-se să scape? Clopotul unei biserici din apropiere bătu de şapte ori, însă Gavin Elliott rămase întins pe patul îngust, cu ochii închişi. In curând trebuia să se ridice şi să se pregătească pentru procesul ce avea să înceapă în ziua aceea, însă prefera să se agaţe cât mai mult de rămăşiţele unui vis frumos. Apa albastră, transparentă, nisipul alb, Alexandra râzând cu vitalitatea care făcea să pălească toate celelalte femei. Alex. Visul se zdrobi şi se prăbuşi. Se ridică fără chef şi îşi dădu jos picioarele din pat. Podeaua de piatră era rece ca moartea. în cameră cu el se aflau întotdeauna doi gardieni, la fel de omniprezenţi precum curentul rece din încăperea de piatră. Când plecase pentru prima dată pe mare, ca marinar, trăise cot la cot cu alţi bărbaţi, însă petrecuse prea mulţi ani în calitate de căpitan, de proprietar, de tai-pan, ca să îl bucure gândul că va avea din nou parte de companie permanentă. Uşa se deschise, apoi se închise din nou. -A sosit micul dejun, domnule. Gardienii erau din cale-afară de politicoşi. Nu era vina lor că ceaiul fusese preparat atât de departe încât se răcise până ce ajunsese la prizonierul din Turnul Sângeros. Indreptându-se către lavoar, Gavin îşi turnă apă rece pe faţă ca să-şi ^limpezească gândurile, apoi se bărbieri cu mare grijă. în ziua aceea nu trebuia să arate ca un tâlhar. Totuşi, chipul din oglindă nu-i inspiră prea mare încredere.