Cuvânt-înainte 

Mă bucur foarte mult că Jeffrey Young şi Janet Klosko au abordat dificilul subiect al problemelor de personalitate, bazându-se pe tehnicile şi principiile psihoterapiei cognitive. Munca autorilor este una de pionierat, prin dezvoltarea şi punerea la dispoziţia publicului a unui set solid de instrumente pentru realizarea unor schimbări semnificative în relaţiile personale şi profesionale. Tulburările de personalitate sunt tipare autodistructive de lungă durată, care le provoacă pacienţilor multă nefericire. Persoanele cu tulburări de personalitate au probleme existenţiale pe termen lung, pe lângă simptome specifice precum anxietatea şi depresia. De obicei, aceste persoane sunt nemulţumite în relaţiile personale sau au în mod constant rezultate sub aşteptări în carieră. Calitatea vieţii lor nu este la nivelul pe care şi-l doresc. Psihoterapia cognitivă a început să se îmbogăţească pentru a răspunde provocărilor ridicate de tratarea acestor tipare dificile şi de lungă durată. Tratând problemele de personalitate, nu abordăm doar categorii de simptome — depresie, anxietate, atacuri de panică, adicţii, tulburări alimentare, probleme sexuale şi insomnii —, ci şi schemele de la baza lor sau credinţele care le guvernează. (Autorii se referă la scheme cu termenul de capcane mentale — lifetraps.) Majoritatea pacienţilor se prezintă în terapie cu anumite scheme centrale ce se reflectă în existenţa diverselor simptome. Abordarea acestor scheme centrale în cadrul tratamentului poate avea efecte benefice, cu impact asupra multor sfere ale vieţii pacientului. Psihoterapeuţii de orientare cognitivă au ajuns la concluzia că anumite semne indică existenţa unei probleme la nivelul schemelor cognitive. Primul semn apare când pacientul discută o problemă şi spune: „Aşa am fost dintotdeauna, am avut mereu această problemă“. Problema i se pare „firească“ pacientului. În al doilea rând, pacientul pare incapabil să ducă până la capăt temele pe care le-a stabilit de comun acord cu psihoterapeutul în timpul şedinţelor. Apare senzaţia unui „blocaj“. Pacientul vrea să se schimbe, dar rezistă schimbării. În al treilea rând, pacientul nu pare conştient de efectul pe care îl are asupra altor persoane. Poate să fie vorba şi despre o lipsă de înţelegere în privinţa comportamentelor autosabotoare. Schemele sunt dificil de schimbat. Ele sunt susţinute de elemente cognitive, comportamentale şi emoţionale, iar psihoterapia trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente. Schimbarea doar într-un singur domeniu sau doar în două nu va fi suficientă.