Introducere

 Relația de cuplu reprezintă subiectul principal al acestei cărți, așa cum este și cea mai importantă parte a vieților noastre. Ne naștem dorindu-ne să ne apropiem de alții și să relaționăm cu ei; fiecare dintre noi, deși nu a crescut neapărat cu doi părinți, are o structură internă profundă bazată pe ideea de legătură intimă. În ciuda progreselor tehnologice, întotdeauna este vorba despre un spermatozoid și un ovul, despre un sfârc și o guriță — e vorba despre întâlnirea a două corpuri și a două minți. Noi, ființele umane, nu putem face copii de unii singuri și, chiar dacă am putea, dorința de „relații intime“ și interacțiune umană tot ar rămâne. Suntem programați pentru iubire. Acest sentiment al conectării se află la baza multora dintre visele și fanteziile noastre și determină structura narativă a basmelor, despre care Carl Gustav Jung considera că dezvăluie ceva despre bazele naturii umane. Este motivul pentru care am scris această carte sub forma unei serii de alegorii psihanalitice, având titluri de basme. Prin intermediul acestor povești încerc să clarific unele dintre temele universale și eternele dileme cu care ne confruntăm în relații — sunt acele lucruri care leagă cuplurile, dar care, mult prea des, le și despart. Dorința intensă de transformare reprezintă principalul motiv care adesea îi aduce pe oameni la terapie și tot ea se află și la baza basmului, unde se ajunge la un final fericit doar după ce protagonistul depășește obstacole și dificultăți uriașe. Bineînțeles, psihoterapia nu transformă broscoiul într-un prinț; totuși, încearcă să-l poarte pe pacient într-o călătorie la capătul căreia el înțelege că broscoiul și prințul sunt două jumătăți ale aceleiași persoane, iar „transformarea“ vine apoi tocmai din acceptarea acestui lucru. 

Cu toate astea, unii pacienți caută o rezolvare rapidă — o poțiune magică — și sunt dezamăgiți când descoperă că aceasta nu există. Studiile de caz prezentate în această carte pleacă de la mai bine de 35 de ani de practică și de la zeci de mii de ședințe cu multe sute de pacienți cât se poate de reali. Pentru mine este foarte important ca pacientul să se simtă în siguranță, știind că ceea ce-mi spune este și va rămâne strict confidențial. Așadar nu am scris despre persoane anume, pe care le-am avut în terapie. Cititorii vor întreba: „Dar atunci, mai sunt adevărate aceste povești?“ Răspunsul este că sunt „adevărate“ așa cum și basmele sunt „adevărate“. Scopul lor e să dezvăluie un adevăr mai profund despre condiția umană. Fiecare capitol spune o poveste care reprezintă probleme și tipare de comportament pe care le-am văzut în diferite forme, iar și iar. Deși nu se referă la niște pacienți anume, fiecare poveste oferă adevăruri despre nevoia umană de celălalt, despre realitatea vulnerabilității noastre, despre inevitabilitatea dependenței și despre teama de ea. Când analizăm relațiile de dragoste, este esențial să ne întrebăm: ce este adevărul? Filosofii descriu adevărul ca fiind acordul cu realitatea, numai că realitatea este subiectivă: realitatea mea este diferită de a ta, iar a ta e diferită de a mea. Atrag atenția asupra acestui lucru fiindcă această întrebare reprezintă punctul central al terapiei de cuplu. În cadrul tratamentului, mulți descoperă nu doar că au ascuns adevărul de alții, dar că s-au mințit și pe ei înșiși — căci să fim sinceri cu noi înșine înseamnă de obicei să ne confruntăm cu niște adevăruri dureroase pe care adesea le evităm. Astfel, există două aspecte privind „adevărul“ într-un cuplu: primul se referă la confruntarea cu propriile sentimente și la cunoașterea propriilor experiențe; al doilea se referă la acceptarea sentimentelor partenerului tău și la înțelegerea experienței lui. Problema este dacă aceste două adevăruri pot coexista, fără ca unul să amenințe să-l anuleze pe celălalt.