Aceasta este o carte care pune întrebarea: „Cum ne schimbăm?“ și oferă răspunsul: „Prin raportare la ceilalți“. Relațiile despre care scriu aici, dintre psihoterapeuți și pacienți, presupun încredere totală, pentru ca orice fel de schimbare să se poată produce. În afară de a obține permisiunea scrisă, am făcut mari eforturi pentru a ascunde identități și orice detalii recognoscibile și, în unele situații, materialele și scenariile aparținând mai multor pacienți au fost atribuite unuia singur. Toate modicările au fost atent cântărite și alese cu meticulozitate, pentru a rămâne dele spiritului ecărei povești, servind în același timp un obiectiv mai important: acela de a revela umanitatea noastră comună, astfel încât să ne vedem pe noi înșine mult mai clar. 

Cu alte cuvinte, dacă te regăsești în aceste pagini, poate atât o coincidență, cât și ceva deliberat. O notă privind terminologia: cei care vin la psihoterapie sunt numiți în mai multe feluri, cel mai adesea pacienți sau clienți. Cred că nici unul din aceste cuvinte nu surprinde relația pe care o am cu cei cu care lucrez. Dar cei cu care lucrez sună ciudat, iar denumirea de clienți ar putea derutantă, date ind numeroasele conotații ale termenului. Astfel, pentru a simplica și pentru ca lucrurile să e foarte clare, voi folosi cuvântul pacienți pe parcursul întregii cărți.

Fii înțelegătoare, i înțelegătoare, i înțelegătoare... Îmi repet această formulă în minte ca pe o mantră, în timp ce bărbatul de 40 de ani care stă în fața mea îmi vorbește despre toți oamenii din viața lui care sunt „idioți“. De ce, vrea să știe, e plină lumea de atâția idioți? Se nasc așa? Sau devin pe parcurs? 

Poate, se gândește el, are legătură cu toate chimicalele care se pun în mâncarea noastră în ziua de azi. „De aceea încerc să mănânc bio“, spune el. „Ca să nu devin un idiot, ca toți ceilalți.“ Am pierdut șirul idioților despre care vorbește și nu mai știu la cine se referă: la medicul stomatolog care pune prea multe întrebări („Nici una retorică“), la colegul de birou care nu face altceva decât să pună întrebări („Nu face niciodată armații, pentru că asta ar presupune că are ceva de spus“), la șoferul din fața lui, care a oprit la galben („Nu vede unde e graba!“), la tehnicianul Apple de la Genius Bar, care nu i-a putut repara laptopul („Un adevărat geniu!“).