Prefață

 Știința rețelelor studiază modul în care se răspândesc lucrurile. Cum afectează conexiunile noastre cu cei din jur felul în care bolile, ideile, tendințele și comportamentele se împrăștie în comunitățile și societățile din întreaga lume? În primăvara lui 2020, când terminam această carte, lumea a fost transformată brusc de două exemple noi și elocvente de lucruri care se răspândesc foarte repede și foarte departe. Primul, bineînțeles, a fost noul coronavirus, care a apărut într-o piață din orașul Wuhan și care, în câteva săptămâni, s-a extins în toată China, apoi în Orientul Mijlociu și Europa, iar de acolo în toate colțurile lumii. Virusul s-a dovedit a fi foarte periculos și distrugător din cauza ușurinței cu care se transmitea. Era mic, era greu de ucis și circula prin aer. Puteai să-l iei de la cineva aflat la câțiva metri de tine și rămânea în aer cu orele. Și mai perfid era faptul că, dacă îl luai, puteai să-l dai altora înainte să ai vreun simptom, ba chiar înainte să știi că fuseseși infectat. Oricine era o potențială sursă de contaminare, orice contact era un mod de transmitere: o îmbrățișare, o strângere de mână, un pachet primit prin poștă, o foaie de hârtie dată de un coleg. Astfel, boala s-a răspândit rapid: la înmormântări și reuniuni de familie, la repetiții cu corul, în spitale, aziluri de bătrâni și fabrici de ambalare a cărnii, între soți și între necunoscuți. În iunie, peste șase milioane de oameni de pe tot globul fuseseră infectați, o treime dintre ei în Statele Unite. Odată ce ajungea undeva nou, virusul se răspândea exponențial. 

Dar mai era ceva care se propaga în primăvara aceea. Nu o boală, ci un comportament. Guvernele din toată lumea au reacționat diferit la pandemia de coronaviroză, unele ripostând mai repede decât altele, dar, în câteva luni, recomandările din domeniul sănătății publice au formulat patru metode principale de prevenție: spală-te pe mâini, stai acasă, poartă mască și păstrează cel puțin doi metri distanță față de cei din jur. Pe măsură ce aceste directive prindeau formă, s-a conturat o nouă întrebare: oare aveau oamenii să le urmeze? Putea întreaga lume să-și schimbe atât de drastic comportamentul? Oamenii s-au uitat întâi la prietenii și vecinii lor. Purtau măști? Practicau distanțarea socială? În mod remarcabil, cei mai mulți o făceau. În multe comunități – orașe mici și mari –, trotuarele erau aproape goale. Oamenii stăteau acasă. Dacă ieșeau, de obicei purtau mască, iar pe trotuar, când treceau unii pe lângă alții, lăsau o distanță exagerată între ei. Țară după țară, oamenii își schimbau modul în care lucrau, socializau, mergeau la școală, își creșteau copiii și ieșeau la întâlniri. Apăruseră peste noapte norme comportamentale noi, care se propagaseră pe întreg globul.