Prefață

 Moartea lui Tamerlan, în 1405, a constituit un moment de cotitură în istoria lumii. Tamerlan a fost ultimul „cuceritor al lumii“ de talia lui Attila și Ginghis Han, care a luptat să unească întreaga Eurasie – „insula lumii“ – sub conducerea unui singur și mare imperiu. La numai 50 de ani după moartea sa, statele din Vestul Îndepărtat al Eurasiei, în frunte cu Portugalia, explorau rutele maritime care au devenit nervii și arterele unor mari imperii. Volumul de față prezintă povestea a ceea ce a urmat. La prima vedere, relatarea pare cunoscută. Ascensiunea Occidentului în poziția de supremație cu ajutorul imperiilor ridicate și a dominației economice este unul dintre fundamentele cunoștințelor noastre istorice. Este ceea ce ne ajută să ne punem în ordine perspectiva asupra trecutului. În multe lucrări standard, ascensiunea Occidentului este prezentată ca inevitabilă. A fost calea corectă a istoriei: toate celelalte opțiuni au fost fie căi secundare, fie fundături. Când imperiile Europei s-au dizolvat, au fost înlocuite cu noi state postcoloniale, așa cum Europa însăși a devenit o parte a „Occidentului“ – o ligă globală sub conducere americană. Scopul acestui volum este, în parte, să demonstreze că traseul de la epoca lui Tamerlan până în vremurile noastre a fost unul mult mai contestat, mult mai tulbure și mai plin de neprevăzut decât lasă să se înțeleagă legenda – un argument destul de evident. Volumul încearcă să facă asta prin plasarea Europei (și a Occidentului) într-un context mult mai amplu: acela al proiectelor de întemeiere a imperiilor, a statelor și a culturilor din alte părți ale Eurasiei. Numai așa putem înțelege cursul, natura, anvergura și limitele expansiunii Europei și numai așa originile amestecate ale lumii contemporane devin ceva mai clare. 

Acest volum nu ar fi putut fi scris fără numeroasele lucrări apărute în ultimii 20 de ani despre istoria „globală“, dar și despre istoria Orientului Mijlociu, a Indiei, a Asiei de Sud-Est, a Chinei și a Japoniei. Sigur că nu este prima oară când istoricii insistă pe o abordare globală a trecutului: la urma urmei, tradiția a început de la Herodot. Aproape toate tratatele de istorie ascund un set de ipoteze referitoare la ce s-ar fi întâmplat în alte părți ale lumii. Numai că o cercetare amănunțită a legăturilor dintre diferitele părți ale lumii a început abia recent să facă obiectul tratatelor de istorie. Așa cum remarca Frederick Teggart în lucrarea sa Rome and China (Berkeley, 1939), „studierea trecutului se dovedește eficientă doar când recunoaștem că fiecare popor are o istorie a sa, că toate aceste istorii s-au derulat concomitent și în aceeași lume și că a le privi comparativ este începutul procesului de cunoaștere“.1 Această provocare a fost transcrisă la o scară monumentală de către W.H. McNeill în The Rise of the West (Ascensiunea Occidentului) (Chicago, 1964), lucrare al cărei titlu nu redă întocmai uimitoarea diversitate a temelor tratate și deosebita subtilitate intelectuală. În anii din urmă, resursele legate de istoria globală și nonoccidentală au sporit enorm. Una din explicații ar fi impactul economic, politic și cultural al „globalizării“. Nu mai puțin importante au fost efectele comunităților etnice și ale migrațiilor (care au creat o tradiție istorică mobilă, „antinațională“) și liberalizarea parțială a multor regimuri (cel mai bun exemplu este China) care tratau înainte „istoria“ ca pe un fel de proprietate privată a statului. Noile perspective, noile libertăți și noile grupuri de cititori care doresc să afle noi sensuri ale istoriei au alimentat numeroasele scrieri istorice din ultima vreme. Efectul a fost deschiderea unei noi perspective asupra trecutului care părea cândva accesibil doar printr-o singură cale – povestea expansiunii Europei. Este mult mai ușor pentru generația actuală să înțeleagă faptul că traiectoria Europei către lumea modernă are multe trăsături în comun cu schimbările sociale și culturale din Eurasia și că poziția de întâietate a Europei a fost obținută mult mai târziu și cu mai multă pricepere decât au crezut mulți dintre noi.