Când Claire Arden a închis uşa în urma ei, maşina parcase deja în faţa casei şi o aştepta. A tândălit pe verandă, recitindu-şi notiţele pe care le scrisese în telefon, până când a auzit piuitul slab al alarmei din interior, semn că s-a activat şi locuinţa e securizată. A aruncat o privire fugitivă asupra clădirilor din suburbie care nu se deosebeau prea mult de restul caselor din Peterborough. Sundraj, de la numărul 27, era singurul vecin aflat pe afară, dirijându-şi spre un minivan tânăra şi zgomotoasa familie formată din patru copii, ca un păstor care încearcă să-şi mâne turma de pe un câmp pe altul. Când a zărit-o, i-a aruncat o jumătate de zâmbet şi i-a făcut semn cu mâna, fără prea multă tragere de inimă. I-a răspuns şi ea cam în acelaşi fel. 

Claire şi-a amintit petrecerea din primăvară, când Sundraj şi soţia lui, Siobhan, au sărbătorit cea de-a cincisprezecea aniversare a căsniciei lor. Au făcut un grătar şi au invitat aproape toată strada. Cherchelit, Sundraj a găsit un moment în care s-o încolţească pe Claire la baia de la parter şi să-i sugereze că, dacă ea şi Ben, soţul ei, aveau vreodată de gând să-l invite şi pe un al treilea la ei în dormitor, el era deschis la propuneri. Claire l-a refuzat politicos şi Sundraj s-a panicat, implorând-o să nu-i spună lui Siobhan. L-a promis că n-o va face şi aşa şi avea de gând. Nu-i spusese nici măcar lui Ben. Claire ar fi pariat că absolut oricine de pe strada aia avea cel puţin un secret pe care-1 ţinea ascuns de restul lumii, inclusiv ea. 

Mai ales ea. Pe când vehiculul lui Sundraj ieşea încet din bucla de la capătul străzii, Claire a tras de câteva ori aer în piept, ca să se liniştească, şi s-a uitat ţintă spre propria maşină. Se făcuseră trei săptămâni de când Ben semnase contractul de leasing şi ea se chinuia încă să se familiarizeze cu multele sale funcţii, cu totul noi. Cel mai mare contrast între actuala şi fosta ei maşină era că aceasta nu mai avea volan, pedale sau opţiunea de preluare a controlului. Era complet autonomă, iar asta o înspăimânta. Priviseră fascinaţi cum maşina venise de una singură la ei acasă şi cum parcase pe alee. Simţind disconfortul şi reticenţa lui Claire, Ben o asigurase că oricine o putea conduce, chiar şi ea, şi că era „rezistentă la idioţi”. Tocmai personalizau setările din aplicaţie, aşa că ea se mulţumise să-i răspundă cu ochii mijiţi şi cu un ghiont în braţ. Ben protestase, pretinzând că nu la ea se referise când pomenise de „idioţi”. — Nu-mi place când nu sunt în control, îi spusese ea chiar la primul drum pe care-1 făcuseră, spre cabinetul medicului. Când maşina semnalizase şi depăşise alt vehicul, absolut de capul ei, Claire se agăţase zdravăn de scaun.