Era exact o zi de felul celor care o deprimau, chiar dacă se trezea dimineaţa cu bună dispoziţie. Impresia dezastrului iminent i se accentuaseastăzi, pe măsură ce temperatura urca vertiginos şi aerul umed şi fierbinte o înfăşura ca o haină prea strânsă pe corp. Avea un vag sentiment de panică, care o înşfăcase în ghearele lui încă de la sculare. Era august în Canaan, New Jersey. Temperatura: 43° Celsius. Umiditatea: 97 la sută şi amândouă continuau să crească. În Canaan, New Jersey, nu existau decât două săptămâni mai paşnice pe an, una în primăvară, cealaltă la sfârşitul toamnei. În restul timpului, eraori prea fierbinte şi umed, ori frig de-ţi îngheţau oasele. Mary Anne Carpenter se născuse în Canaan. Aici crescuse, aici se măritase şi tot aici devenise, la rândul ei, mamă. Se gândea uneori, cu ironie amară, că locul ăsta avea să-i fie şi mormânt. Asta numai dacă nu cumva murise deja, căci în dimineaţa aceasta sentimentul i se părea mai aproape ca oricând de realitate. "Poate nici n-ar fi atât de rău să fi murit", reflectă ea în timp ce-şi sorbea cafeaua care se răcise în cana ciobită. Numai că, dacă s-ar fi întâmplat aşa, însemna că ease afla acum în Rai şi atunci îi era hărăzită pentru veşnicie o existenţă într-o casă amărâtă, înconjurată de o firavă fâşie de pajişte maronie, cu ocurticica în spate, îngustă cât să nu încapă decât un grătar, nişte mobilă de plastic şi un leagăn pe care niciunul din copiii ei nu-l mai folosise de col puţin doi ani. I se părea evident, dacă murise, că un astfel de loc nu era Raiul. Probabil că păcătuise mult mai mult decât îşi dădea ea seama. Uşa din spate se deschise cu zgomot, întrerupându-i şirul gândurilor. — N-a venit încă tati? întreba fata ei. Mary Anne se stăpâni cu greutate să nu-i dea răspunsul acru ce-i venise pe buze. Se hotărâse demult să nu lase ca furia şi neîncrederea ei înomul cu care se măritase să deterioreze relaţia dintre Alison şi tatăl ei. 

— A zis că vine pe la amiază, dar ştii cum e tatăl tău. Dacă întârzie o oră, se cheamă că e punctual, nu-i aşa? Alison îşi răsuci inconştient o şuviţă din părul castaniu în jurul degetului. Mary Anne observase acest obicei al fetei imediat ce se despărţise de Alan. Fata se uită la ceas, apoi se trânti într-un scaun, vizavi de maică-sa. — Deci mai întârzie, vreo patruzeci şi cinci de minute..., oftă ea. Aşa i-am spus şi lui Logan. Se apucă să se joace cu muşamaua de pe masa din bucătărie. 

— Mami? Pot să te întreb ceva? Faptul că Alison n-o privise în ochi o avertiză pe MaryAnne că întrebarea nu-i va produce nici o plăcere, însă de când fata împlinise treisprezece ani, se obişnuise să facă faţă unor întrebări incomode. Aşa că se înarmă cu curaj şi încuviinţă din cap. — Ştii că poţi să mă întrebi oricând orice vrei, dragostea mea, rosti ea. Alison trase aer în piept. 

— Ei bine, eu şi Logan ne tot întrebăm dacă tu şi tati o să vă împăcaţi? "Ei, cum naiba să-i răspund la chestia asta?" îşi zise MaryAnne. "Cum să-i explic că ultimul lucru pe care aş vrea să-l fac ar fi să trăiesc din noucu Alan Carpenter?" Numai că a o lua de la capăt cu Alan nu era chiar ultimul lucru care merita făcut. Poate că era singurul lucru pe care-l putea face încircumstanţele date. Îşi dădu seama acum că se gândise toată dimineaţa la problema asta şi nu găsise încă nici un răspuns, nici pentru Alison, nici pentru ea. Nimic nu era clar. În sufletul ei, nu era decât o harababură de sentimente total confuze. Şi confuzia asta nu era numai de natură sentimentală, ci şi economică, iar MaryAnne ştia că latura economică nu constituia baza propriu-zisă a căsătoriei. Oare, nu citise ea toate articolele din revistele pentru femei care glorificau iubirea? Nu citise ea toate istoriile alea despre cuplurile sărace care-şi găsiseră fericirea unul în celălalt şi se înălţaseră astfel deasupra mizeriei în caretrăiau? Şi romanele despre femei care se măritaseră pentru bani numai ca să descopere iubirea adevărată în braţele şoferului, ale grădinarului sauîngrijitorului piscinei? Toată lumea ştia că dragostea şi banii nu trebuie să fie puse în aceeaşi oală. Odată, îşi aruncase privirea de jur-împrejur prin casă şi intrase la griji. Zugrăveala de pe zidul exterior începuse să se cojească, iar tapetul dinliving se deteriorase în asemenea hal încât urmele degetelor mânjite ale lui Logan nu se mai puteau curăţa cu nici un chip. Îl sunase atunci pe Alan ca să-l roage să-i dea nişte bani pentru un tapet nou, iar el îi replicase: — Nu ţi-am spus că ar fi trebuit să zugrăveşti totul din capul locului? Dacă te-ai fi gândit puţin atunci, n-aveai nevoie acum decât de o simplăvăruială. Pur şi simplu, n-am acum bani pentru un tapet nou. "Dar ai avut bani ca s-o duci pe micuţa domnişoară Blondie în Bermude, nu-i aşa?" îi replicase Mary Anne, cu amărăciune, în gând, trântindu-i telefonul.