În aprilie 1992, un tânăr dintr-o familie bună de pe Coasta de Est a făcut autostopul până în Alaska şi a pătruns de unul singur în sălbăticia din nordul muntelui McKinley. Patru luni mai târziu, trupul lui descompus a fost găsit de un grup de vânători de elani.
La puţin timp după descoperirea cadavrului, redactorul-şef al revistei Outside mi-a cerut să scriu un material despre circumstanţele bizare ale morţii băiatului. S-a aflat că se numea Christopher Johnson McCandless. Fusese crescut şi educat într-o suburbie bogată a Washingtonului, având o situaţie şcolară foarte bună şi fiind un sportiv de elită.
Imediat după absolvirea Universităţii Emory, în vara lui 1990, McCandless a dispărut. Şi-a schimbat numele, şi-a donat economiile în valoare de 24.000 de dolari în scop caritabil, şi-a abandonat maşina şi majoritatea lucrurilor personale, şi-a ars toate bancnotele din portmoneu. Şi-a inventat o nouă viaţă, la periferia societăţii, colindând America de Nord în căutarea unor experienţe insolite, ieşite din comun. În tot acest timp, familia n-a ştiut nimic despre el; până când rămăşiţele i-au fost găsite în Alaska.
Presat de termenul-limită de predare, am scris un articol de 9.000 de cuvinte, care a fost publicat în numărul din ianuarie 1993 al revistei, dar fascinaţia mea pentru McCandless a rămas vie multă vreme după ce numărul respectiv al revistei a fost înlocuit pe tarabe de altele, cu subiecte jurnalistice mai actuale. Am fost bântuit de amănunte legate de înfometarea băiatului şi de paralele vagi şi neclare dintre evenimentele vieţii lui şi cele ale propriei mele vieţi. Nedorind să mă despart atât de curând de McCandless, mi-am petrecut mai mult de un an trasând sinuosul drum care l-a dus spre moarte în taigaua din Alaska, vânând fiecare detaliu al peregrinărilor sale cu un interes ce friza obsesia.