Te-ai fi aşteptat să ia hotărârea asta din timp şi să le-o împărtăşească şi celorlalţi, ca un bărbat adevărat. Dar Allan Karlsson nu era omul care să stea prea mult să cugete. Aşadar, ideea abia apucă să i se înfiripe în minte, că el şi deschise fereastra camerei unde locuia, la etajul întâi al căminului de bătrâni din Malmköping1 , şi sări în stratul de flori. Manevra fu anevoioasă, dar nici nu era de mirare, fiindcă, exact în ziua aceea, Allan împlinea o sută de ani. Peste mai puţin de o oră, începea în camera de zi a căminului petrecerea organizată în onoarea zilei lui de naştere. Venea până şi şeful consiliului comunal. Şi cineva de la ziarul local. Şi toţi ceilalţi bătrâni. Şi tot personalul, în frunte cu Alice, sora cea răutăcioasă. Doar sărbătoritul n-avea de gând să-şi facă apariţia.

Allan Karlsson a rămas şovăind în stratul de pansele care mărginea una dintre laturile principale ale căminului. Purta un sacou maro, pantaloni asortaţi şi, în picioare, nişte papuci în aceeaşi nuanţă. Nu-l interesa moda, era prea bătrân pentru asta. Allan se pregătea să evadeze de la propria lui petrecere, ceea ce se întâmplă foarte rar la vârsta lui, mai ales fiindcă sunt puţine cazurile în care cineva ajunge la o asemenea vârstă. Oare să mai facă efortul să se caţăre înapoi în cameră săşi ia pălăria şi pantofii? Când a simţit că portofelul era la locul lui, în buzunarul dinăuntrul hainei, s-a declarat mulţumit. Mai ales că sora Alice dovedise în repetate rânduri că era înzestrată cu un al şaselea simţ – oriunde îşi ascundea Allan şnapsul, ea tot îl dibuia – şi cine ştie dacă acum nu alerga de colo-colo prin clădire, mirosind că sentâmplase ceva necurat.