În anul în care Wolfgang Amadeus Mozart, atunci în vârstă de cinci ani, şi-a scris Menuetul pentru clavecin, anul în care britanicii au cucerit Pondicherry din India de la francezi, anul în care a fost publicată pentru prima dată melodia cântecului Sclipeşte, sclipeşte, steluţă {1} , exact în acel an, adică în 1761, în timp ce în Paris oamenii spuneau, în saloanele lor, poveşti despre bestii în castele, bărbaţi cu bărbi albastre, frumuseţi care nu se mai trezeau, motani încălţaţi, pantofi făcuţi din sticlă, copilaşi cu moţ şi fiice învelite în piei de măgar, iar în Londra discutau în cluburile lor despre încoronarea regelui George al III-lea şi a reginei Charlotte, la mulţi kilometri distanţă de toate acestea, într-un sătuc din Alsacia, în prezenţa unei moaşe rumene, a două servitoare din sat şi a unei mame îngrozite, s-a născut un bebeluş foarte mic. Anne Marie Grosholtz a fost numele oferit acelui copil botezat în grabă, chiar dacă avea să i se spună doar Marie. La început, nu am fost mult mai mare decât mânuţele mamei împreunate şi nimeni nu s-a aşteptat să trăiesc prea mult. Şi totuşi, după ce am supravieţuit primei nopţi, în ciuda prezicerilor contrare, am continuat să respir şi în prima săptămână. După aceea, inima mea a continuat să măsoare timpul fără întrerupere, marcând prima mea lună. Eram o fiinţă cu un cap de porc, care încăpea într-un buzunar. Mama mea singuratică avea optsprezece ani când m-a născut şi era o femeie măruntă, de un metru şi jumătate, afectată de faptul că era fiica unui preot. Acest preot, bunicul meu, ajuns văduv din cauza variolei, a fost un om foarte sever, o harpie în haine negre, care nu şi-a scăpat niciodată fiica din ochi. După ce a murit, viaţa mamei s-a schimbat. A început să întâlnească oameni, săteni care o chemau în preajma lor, printre ei numărându-se şi un soldat. Acest soldat, un burlac trecut de vârsta obişnuită pentru căsătorie, care avea un temperament melancolic din cauza numeroaselor lucruri îngrozitoare la care fusese martor şi a pierderii multor prieteni soldaţi, a plăcut-o pe mama; şi a crezut că ar putea fi fericiţi, ca să spun aşa, dacă ar fi trişti împreună. Numele ei era Anna-Maria Waltner. Numele lui era Joseph Georg Grosholtz. S-au căsătorit. Mama şi tata. Aici era iubire însoţită de bucurie. Mama avea un nas mare, în stil roman. Cred că tata avea o bărbie proeminentă, un pic ridicată. Se pare că acea bărbie s-a potrivit cu nasul ei. Dar, după puţin timp, permisia tatei s-a terminat şi el s-a întors la război. Nasul mamei şi bărbia tatei s-au cunoscut timp de trei săptămâni.