În mai 1204, împăratul proaspăt încoronat al Constantinopolului, Balduin de Flandra, i-a trimis o scrisoare papei Inocenţiu al III-lea. Redactarea ei nu era un lucru uşor, Balduin fiind unul dintre conducătorii Cruciadei a IV-a, pornite de Inocenţiu în august 1198. Cruciaţii plănuiseră iniţial să cucerească mai întâi Egiptul şi apoi Ierusalimul, aflat în mâinile musulmanilor de când fusese ocupat de Saladin, în 1187. După cum s-a dovedit, în loc să se lupte cu necredincioşii, şi-au întors armele împotriva coreligionarilor lor. Nu numai că au atacat şi au ocupat Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin creştin, dar i-au prădat sistematic palatele şi bisericile, i-au expulzat conducătorii şi l-au încoronat ca împărat al lor pe Balduin. Ar fi fost cât se poate de firesc ca Inocenţiu să fie furios faţă de devierea de la idealurile cruciadei şi să excomunice întreaga armată, aşa cum făcuse şi cu doi ani mai înainte, când cruciaţii comiseseră o faptă asemănătoare într-o altă cetate creştină, Zara, din Dalmaţia. Surprinzător, în ciuda întorsăturii radicale luate de evenimente, justificarea dată de Balduin pentru acţiunile armatei a fost acceptată. 

În răspunsul dat de Inocenţiu în noiembrie 1204, el a încuviinţat versiunea lui Balduin asupra celor întâmplate şi nici măcar nu a ameninţat cu anatema. Dimpotrivă, a luat pe noul împărat, domeniile şi poporul lui sub protecţie papală, poruncind ca armata cruciată să renunţe la Egipt şi să rămână să apere Constantinopolul de orice încercare a bizantinilor de a-şi recupera oraşul. Şi nu a făcut-o cu reţinere, ci în efuziuni lirice faţă de ceea ce părea să indice fără dubii bunăvoinţa divină, exclamând că „asta s-a înfăptuit cu voia Domnului şi este în ochii noştri o minune”1 . Mesajul lui Balduin şi disponibilitatea papei de a-i răspunde favorabil ridică o întrebare evidentă şi fundamentală. Cruciada I fusese pornită în 1095 de predecesorul lui Inocenţiu al III-lea, Urban al II-lea, aparent în scopul de a ajuta Imperiul Bizantin împotriva inamicilor musulmani. După mai bine de o sută de ani, evenimentele parcurseseră un cerc complet. Soldaţii Cruciadei a IV-a şi papa însuşi se considerau acum absolut justificaţi să atace şi să anexeze capitala imperiului. Cum se petrecuse această extraordinară răsturnare? Răspunsurile date în ultimii două sute de ani au fost foarte variate.