Chiar dacă sunt executate cu mai puțină stângăcie, piesele din această carte
nu diferă de cele care alcătuiesc volumul anterior. Două dintre ele îngăduie,

poate, o mențiune mai amplă: Moartea și busola și Funes cel ce nu uită. Cea de-
a doua este o lungă metaforă a insomniei. Cea dintâi, în pofida numelor germane

și scandinave, se petrece într-un Buenos Aires de vis: întortocheata Rue de Toulon
este Promenada Julio; Triste-le-Roy este hotelul unde Herbert Ashe a primit, și
poate nu a citit, volumul al unsprezecelea dintr-o enciclopedie iluzorie. După ce
am redactat această ficțiune, m-am gândit la posibilitatea de a amplifica timpul
și spațiul în care se desfășoară: răzbunarea ar putea fi moștenită; termenele ar
putea să se numere cu anii, poate cu veacurile; prima literă a Numelui ar putea
fi articulată în Islanda; cea de-a doua, în Mexic; cea de-a treia, în Hindustan. Este
nevoie oare să mai adaug că secta Hasidim include sfinți și că sacrificarea celor
patru vieți pentru a obține cele patru litere pe care le impune Numele este o
fantezie pe care mi-a dictat-o forma povestirii mele?
Post-scriptum din 1956. — Am adăugat la această serie trei povestiri: Sudul,
Secta Fenix și Sfârșitul. În afară de un personaj — Recabarren — a cărui
imobilitate și pasivitate slujea drept contrast, nimic sau aproape nimic nu este
invenția mea în cuprinsul scurt al ultimei povestiri; tot ce se află în ea există
implicit într-o carte celebră, iar eu am fost primul care a descifrat-o sau, cel puțin,
am făcut cunoscute rezultatele acestei operații. În alegoria lui Fenix mi-am
asumat sarcina de a sugera un fapt comun — Secretul — într-un mod șovăitor și
treptat, care să se dovedească până la urmă lipsit de echivoc; nu știu până unde
m-a însoțit norocul. Despre Sudul, care este probabil cea mai bună din aceste
povestiri, e de ajuns să-l previn pe cititor că este cu putință să fie citită ca o
narațiune directă a unor fapte cu caracter epic, dar și în alte feluri.
Schopenhauer, De Quincey, Stevenson, Mauthner, Shaw, Chesterton și Leon
Bloy formează grupul eterogen al autorilor pe care-i citesc necontenit în fantezia
cristologică intitulată Trei versiuni ale lui Iuda, cred că percep influența
îndepărtată a celui din urmă.